10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFemeia care și-a sugrumat copilul va fi internată

Femeia care și-a sugrumat copilul va fi internată

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au cerut și obținut internarea unei femei de 33 de ani, din Craiova, acuzată că și-a sugrumat unul dintre copii, un băiețel de trei ani. În urma expertizei psihiatrice, medicii legiști au stabilit că femeia nu a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Eliberată din arest la sfârșitul lunii august, craioveanca Ina Irina Pleșa, de 33 de ani, acuzată de comiterea infracțiunii de omor asupra unui mebru de familie, va fi internată într-o unitate medicală până la însănătoşire. Aceasta este hotărârea luată ieri de judecătorii de la Tribunalul Dolj, la cererea procurorilor doljeni.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 22 spre 23 iulie, în timp ce se afla în vizită la părinți în comuna Unirea, femeia și-a sugrumat băiețelul de trei ani, cu care mersese la culcare. Soțul femeii dormea în altă cameră, împreună cu ceilalți doi copii ai lor, un băiat de opt ani şi o fetiţă de un an şi două luni. Ulterior, femeia a susținut în fața procurorilor doljeni că s-a trezit în cursul nopţii şi a crezut că băiatul ei de trei ani este diavolul, așa că l-a sugrumat. Femeia de 33 de ani era angajată a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, iar în momentul comiterii infracțiuni era în concediu pentru îngrijirea celui de-al treilea copil. Pe 23 iulie, Pleșa a fost reţinută pentru omor împotriva unui membru al familiei, iar o zi mai târziu, pe 24 iulie, Tribunalul Dolj a emis pe numele inculpatei un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. O lună mai târziu, pe 27 august, Curtea de Apel Craiova a dispus eliberarea inculpatei din arest. Potrivit unor surse judiciare, femeia ar fi fost eliberată din cauza unei erori de procedură a magistraților de la Tribunalul Dolj, care, pe 13 august, prelungiseră mandatul de arestare emis pe numele inculpatei.

Internată medical la solicitarea anchetatorilor

După punerea în libertate a femeii, procurorii doljeni au dispus față de aceasta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile și i-a fost interzis să se apropie de ceilalți doi copii ai săi. Între timp, anchetatorii au primit rezultatul expertizei psihiatrice la care a fost supusă inculpata.
„În urma experizei psihiatrice efectuată la Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» din Bucureşti s-a concluzionat că persoana în cauză nu a avut discernământ în momentrul comiterii faptei. În baza rezultatelor expertizei medico-legale psihiatrice a fost solicitată internarea medicală provizorie“, au precizat anchetatorii doljeni.
Cererea procurorilor a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, instanță care s-a pronunțat ieri. „Admite propunerea. Dispune internarea medicală a inculpatei Pleşa Ina Irina într-o unitate specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăure starea de pericol ce a determinat luarea măsurii“, se arată în hotărârea instanței, care poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova. Potrivit Codului de Procedură Penală, contestarea nu suspendă punerea în aplicare a acestei măsuri de siguranţă. Dacă după dispunerea măsurii s-a produs însănătoşirea inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol, instanța poate dispune ridicarea măsurii aplicate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS