6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMii de elevi au participat la „Noaptea cercetătorilor“

Mii de elevi au participat la „Noaptea cercetătorilor“

Mii de elevi au luat cu asalt, vineri seară, sălile Universității din Craiova pentru a participa la experimentele trăsnite și fenomenele curioase din cadrul evenimentului „Noaptea cercetătorilor“.
Holul central a găzduit standuri din mai multe domenii ale științei, fiecare experiment fiind prezentat de profesori și studenți specializați în domeniu, astfel încât fenomenele științifice să fie înțelese de cei prezenți la eveniment, indiferent de nivelul cunoștințelor. „Acest eveniment promovează științele în rândul publicului larg pentru că, de ce nu, științele reprezintă baza dezvoltării cunoașterii, dezvoltării logicii copiilor noștri pentru că, de asemenea, copiii care gândesc, care sunt mai curioși, mai creativi vor reuși prin efort și muncă să ajungă să câștige salarii frumoase, prin accesarea tehnologiilor înalte. Acesta este rolul nostru, să-i pregătim pentru o carieră viitoare“, a declarat lect. dr. Mihaela Tinca Udriștoiu.
Nu doar holul central al Universității a devenit neîncăpător, ci și Aula Mihai I, unde s-a desfășurat conferința științifică „Alfred Nobel și premiile Nobel“ susținută de prof. dr. Lars Brink de la Institutul de Tehnologie Chalmers, membru al Academiei Suedeze de Științe, membru al Comitetului Nobel pentru Fizică. „Este un moment senzațional pentru Universitatea noastră pentru că am vaga impresie că în această sală nu cred că există cinci minute libere. Scaunele acestea sunt mai ocupate decât scaunele stadionului central […] Nu cred că există un loc mai potrivit pentru o astfel de manifestare decât o Universitate pentru că aici sunt cumulate curajul, inovația, munca, destoinicia, abnegația, studenții noștri învață să fie originali, profesorii noștri învață să fie foarte, foarte destoinici alături de studenții lor. Văd foarte mulți tineri în sală și mă bucur pentru că acest spirit inovativ trebuie să caracterizeze tânăra generație. Dacă tânăra generație nu gândește curajos, lumea pe care o vom avea în față va fi o lume plictisitoare, o lume ternă, gri, o lume fără provocări și dacă lumea nu ridică nicio provocare intelectualilor, atunci creierele noastre încep să se atrofieze și evoluția devine involuție“, a menționat în deschidere prorectorul Universității din Craiova, Nicu Panea.
Copiii și tinerii au ascultat cu mare atenție povestea despre viața lui Alfred Nobel. Aceștia au devenit din ce în ce mai curioși atunci când profesorul Lars Brink le-a dezvăluit modul de abordare a acestor premii în lume și i-a răsplătit cu premii pe cei mai atenți dintre aceștia.După lăsarea serii, Universitatea a căpătat un aer Science Fiction, aceasta transformându-se într-un adevărat laborator. Curiozitatea celor mici era de neimaginat. Cu toții se înghesuiau să vadă fiecare experiment și puneau o mulțime de întrebări. Vedeta serii a fost o perdea de apă pe care erau proiectate diverse animații cu lasere colorate și fum. „Este o creație pe apă. Am dorit să creăm un efect de hologramă. Apa fiind transparentă, lasă laserul și lumina proiectorului să treacă foarte ușor prin ea și creează un efect vizual destul de spectaculos. Am fost și la concursul ZEM de educație mecatronică din Sibiu, unde am obținut locul 3 pe țară“, a povestit Laurențiu Burci, student al Facultății de Automatică, Craiova. Reprezentanții Facultății de Automatică i-au încântat pe cei mici și cu roboții interactivi, mașini ce urmăreau diverse trasee și drone construite de ei.
Alt grup de copii se strecura să prindă un loc cât mai în față pentru a vedea avionul adus de către cei de la departamentul de energie aerospațială. „Am adus un avion solar. Acesta colectează energia solară și o generează pentru a produce propulsie dinamică. Ca tehnologie avansată am folosit o parte aerodinamică pentru a câștiga o viteză mai mare de zbor. Ca performanță de zbor ar fi 60 km/h și raza de acțiune 2 km pentru că aceasta este limita stației. Dacă este echipat cu un echipament special poate duce mult mai mult. Ca autonomie funcționează cât este și lumină afară“, a explicat Artur Crețu, student.
Tinerilor le-a atras atenția bicicleta electrică și aparatura ce părea venită din viitor. „Noi reprezentăm compaania Continental care are sediul la Sibiu și care este în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe și Facultatea de Automatică. La Sibiu se dezvoltă un centru de cercetare și dezvoltare. Am proiectat bicicleta electrică. Ce este nou la această bicicletă față de celelalte este transmisia care în loc de lanț se face pe curea și avem un motor dezvoltat integral în cadrul centrului nostru de cercetare-dezvoltare. Am mai adus o cameră care este poziționată în spatele parbrizului la mașinile premium și un senzor ghidar care este poziționat în barele de protecție ale mașinilor. Senzorul respectiv este capabil să detecteze diverse obiecte pe timp de noapte, pe timp de ceață și pe timp de ploaie, la fel ca un radar“, a explicat Mihai Schiopu, teamleader.
„Noaptea Cercetătorilor“ este un eveniment ce se desfășoară anual în peste 350 de oraşe din Europa, cu sprijinul Comisiei Europene, aducând știința în mijlocul publicului. Tema anului 2018 a fost „HandlewithScience“/ „Tratează cu știință!“, un îndemn de a folosi „mintea științifică“ în fața provocărilor societății actuale – pseudoștiință, fake news, ideologii inflexibile.

Beatrice Spătaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS