„Asta-i muzica ce-mi place!“ este sloganul sub care se va desfăşura, în perioada 2-10 august, la Calafat, „Tabăra Folk“ – Festival Internaţional de Poezie şi Muzică Folk. Evenimentul va reuni, timp de o săptămână, pe malul Dunării, cei mai buni tineri cantautori din România, poeţi, jurnalişti, producători muzicali şi bloggeri. Se va cânta, se va recita, se vor lansa cărţi şi albume, totul într-o atmosferă unică. Spectacolele vor începe în fiecare zi la ora 21.00, în Centrul Civic, pe platoul Casei de Cultură Calafat, iar pe scenă vor urca artişti consacraţi ai genului din România şi din Bulgaria. „Printre participanţi se numără Cristian Buică, acesta având 20 de prezenţe în Tabăra Folk, Sorin Minghiat, un susţinător inclusiv financiar al taberei, în perioada 2003-2007, când exista pericolul întreruperii ei, dar şi Doru Stănculescu – artistul cel mai ataşat de eveniment, care consideră tabăra ca un revelion, un sfârşit, dar şi un început de an artistic. Doru Stănculescu şi Sorin Minghiat vor susţine un recital excepţional în prima zi a festivalului, respectiv pe 2 august“, a spus Dan Vană, preşedintele Asociaţiei „Proiect pentru o Lume a Oamenilor Mai Buni“.
Din Bulgaria vor fi prezenţi la eveniment Lilly Drumeva, care va concerta pe 3 august, Krasimir Pârvanov, Rosen Paskulov, Yavor Despotov, Stanislav Draganov, care vor urca pe scenă pe 4 august, şi Ştefan Gheraksiev Denvar, care va susţine un concert pe 8 august. Sunt aşteptaţi să participe 36 de artişti consacraţi, nume importante ale poeziei cântate din România.
Artiştii care vor fi prezenţi la Calafat vor cânta şi în spectacolele de noapte, în care se va face şi foc de tabără şi care se vor desfăşura pe plaja oraşului, la Debarcader.
Organizatorii evenimentului aflat la a XXI-a ediţie sunt Casa de Cultură Calafat, Primăria şi Consiliul Local Calafat, precum şi Asociaţia „Proiect pentru o Lume a Oamenilor Mai Buni“. Potrivit organizatorilor, este cel de-al doilea an în care acest proiect este finanţat de Institutul Cultural Român.
Muzică şi poezie în „Tabăra Folk“ de la Calafat
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei