16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA fost inaugurată noua Sală a Sporturilor din Târgu Jiu

A fost inaugurată noua Sală a Sporturilor din Târgu Jiu

Autorităţile din municipiul Târgu Jiu au inaugurat ieri noua Sală a Sporturilor, construită cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii. Investiţia a avut un buget total de cinci milioane de euro. Noua Sală a Sporturilor are o capacitate de peste 1.200 de locuri, faţă de 800, câte erau anterior. Vechea clădire a fost demolată aproape în totalitate, cu excepţia structurii care susţine acoperişul, fiind refăcută cu materiale noi. Clădirea a fost recompartimentată în zona de vestiare şi în ceea ce priveşte spaţiile de pregătire şi ale administraţiei. Noua sală va putea de acum înainte să găzduiască şi evenimente cultural-artistice în lipsa unui spaţiu adecvat pe raza municipiului Târgu Jiu şi care să ofere un număr atât de mare de locuri. Sala Sporturilor este autorizată de către ISU. În prezent, Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu, cu 800 de locuri, este închisă. Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ nu are decât 400 de locuri, iar Cinematograful „Sergiu Nicolaescu“ – 300 de locuri.

A debutat şi Campionatul European de Box Under 22

Tot ieri a debutat la Târgu Jiu, de la ora 15.00, Campionatul European de Box Under 22, băieţi şi fete. Este cea mai importantă competiţie de box din Europa din acest an. Participă sportivi din 37 de state europene. Delegaţiile cuprind peste 600 de persoane, iar toate spaţiile de cazare de la hotelurile şi pensiunile din Târgu Jiu sunt ocupate. Competiţia este organizată în colaborare cu Federaţia Română de Box. Viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu, a precizat că s-a discutat cu şefii instituţiilor de ordine publică pentru ca pe perioada campionatului să fie menţinută liniştea şi ordinea publică în zona Sălii Sporturilor. De asemenea, se va interveni în caz de nevoie şi se va acţiona prevenitv pentru a evita apariţia de evenimente neplăcute. Pe 1 aprilie vor avea loc semifinalele şi finalele Campionatului European de Box Under 22.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS