Știri de ultima orăActualitateVâlcea: Hoț prins de trei cetățeni, după ce i-a furat geanta unei femei de 85 de ani

Vâlcea: Hoț prins de trei cetățeni, după ce i-a furat geanta unei femei de 85 de ani

Un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt după ce ar fi sustras geanta unei femei de 85 de ani, în Râmnicu Vâlcea. Trei cetățeni au pornit în urmărirea lui, au recuperat geanta și l-au imobilizat până la sosirea polițiștilor.

Incidentul s-a produs la 26 august 2026, în jurul orei 15:00. Bărbatul ar fi profitat de un moment de neatenție al femeii și i-ar fi luat geanta lăsată pe o bancă, pe strada Dacia, după care ar fi fugit, potrivit polițiștilor.

Un tânăr de 17 ani a observat ce s-a întâmplat și a pornit în urmărirea suspectului, împreună cu un alt tânăr de aceeași vârstă și cu un bărbat de 31 de ani.

Cei trei l-au prins până la sosirea poliției

În timpul urmăririi, bărbatul de 31 de ani l-ar fi determinat pe suspect să renunțe la geantă.

Bunul a fost recuperat și restituit femeii de 85 de ani, iar cei doi adolescenți de 17 ani au reușit să îl imobilizeze pe suspect până la sosirea echipajelor de poliție. Poliția fusese sesizată prin 112.

Suspectul a fost reținut

Bărbatul de 46 de ani a fost condus la sediul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea. În urma cercetărilor și a probelor administrate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea sa pentru 24 de ore.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Polițiștii le-au mulțumit celor trei cetățeni pentru spiritul civic de care au dat dovadă și pentru intervenția care a contribuit atât la recuperarea bunului, cât și la prinderea suspectului.

Citeşte şi: Bărbat mort după incendiul care a afectat patru imobile în Caracal

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS