Acasă Local Gorj Primăria mai are de rambursat 800.000 de lei din creditul pentru...

Primăria mai are de rambursat 800.000 de lei din creditul pentru modernizarea stadionului

-

Rambursarea creditului accesat de autorităţile din Târgu Jiu pentru modernizarea Stadionului Municipal se apropie de final. Autorităţile au reuşit să achite aproape toate ratele şi a mai rămas foarte puţin din suma contractată iniţial de la o bancă din oraş. Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu, a precizat că se putea merge şi pe un ritm mai lejer al plăţilor, însă s-a preferat să se finalizeze cât mai repede plata creditului pentru noul stadion, astfel încât primăria să înregistreze cât mai puţin debite către sectorul bancar.

Investiţie de peste 20 de milioane de euro

Noul Stadion Municipal costă peste 20 de milioane de euro, sumă asigurată de Compania Naţională de Investiţii. Municipalitatea a finanţat cu o sumă mult mai mică lucrările de utilităţi şi de amenajare peisagistică. Mai este nevoie de alte două milioane de euro de la Compania Naţională de Investiţii pentru finalizarea întregii lucrări. Mai este de construit o pasarelă înspre primărie şi de realizat o canalizare pentru colectarea apelor pluviale. Noul Stadion Municipal ar putea fi gata până în toamna acestui an, dacă vor fi alocate la timp fondurile necesare pentru ultimele lucrări care mai sunt de executat.

ȘTIRI VIDEO GdS