Acasă Local Gorj Poliţia Municipiului Motru are un nou şef

Poliţia Municipiului Motru are un nou şef

-

Comisarul-șef Daniel Popescu a fost împuternicit, pe o perioadă de șase luni, în funcția de șef al Poliției Municipiului Motru. Acesta este absolvent al Academiei de Poliție „A.I. Cuza“, București, promoția 1999, având o vechime în muncă de 19 ani. A activat în cele mai importante structuri ale poliției, iar pe parcursul a zece ani a coordonat Compartimentul Antidrog din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, ocazie cu care a contribuit la destructurarea mai multor grupări infracționale, care aveau ca preocupări traficul și consumul ilicit de droguri. În mod concret, ca specialist în cadrul structurii sus menționate, a acționat pentru identificarea și luarea măsurilor legale față de un grup de persoane, care procurau, din străinătate, substanțe stupefiante și alte produse cunoscute sub denumirea generică de etnobotanice, pe care ulterior le comercializau prin localurile publice și unitățile de învățământ de pe raza județului Gorj.

Specializat în destructurarea grupurilor infracţionale

În acest caz, au fost luate măsuri preventive față de șapte tineri, iar față de consumatori s-a dispus colaborarea cu Agenția Națională Antidrog și alte instituții, în vederea integrării într-un program special de recuperare. „Împuternicirea comisarului-șef la conducerea Poliției Municipiului Motru constituie un plus de siguranță pentru cetățenii municipiului Motru, acesta contribuind și la destructurarea unei alte grupări de proxeneți și complici ai acestora, care, în vara anului 2014, au fost reținuți și ulterior arestați, sub acuzația că obligau mai multe tinere din localitate să se prostitueze în străinătate și în cluburi de pe litoralul românesc. Conducerea IPJ Gorj îi urează comisarului – şef Daniel Popescu succes în noua funcție“, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

 

ȘTIRI VIDEO GdS