8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAccident mortal în apropiere de Radovan

Accident mortal în apropiere de Radovan

Două persoane și-au pierdut viața, iar alta a fost rănită grav, în urma unui accident, produs ieri-dimineață, pe DN 56, în apropiere de comuna doljeană Radovan. După primele cercetări, oamenii legii au stabilit că șoferița unui autoturism Skoda a intrat pe contrasens și a lovit un autovehicul care circula regulamentar din sens opus, două persoane fiind ucise pe loc în urma impactului violent. Accidentul s-a produs în jurul orei 7.45, la km 14+800, în apropierea comunei Radovan.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, Veronica Vană, de 30 de ani, din localitatea Ciupercenii Noi, aflată la volanul unui autoturism Skoda, a pătruns pe contrasens și a lovit un Volkswagen condus din sens opus de Floriana Ungureanu, de 28 de ani, din Craiova.
În urma impactului violent, motorul autoturismului Skoda a fost proiectat în șanțul de pe marginea șoselei, ca și mașina Volkswagen.
Pompierii doljeni au trimis la locul accidentului un echipaj de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Dolj a intervenit cu alte două ambulanțe, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru două victime ale accidentului. Este vorba de femeia care se afla la volanul autoturismului Volkswagen, care a murit pe loc în urma impactului violent, și de o femeie de 50 de ani, din Podari, pasageră pe bancheta din spate a aceleiași mașini. Un bărbat, de 38 de ani, din Craiova, care ocupa locul din dreapta-față al mașinii conduse de femeia de 28 de ani a fost rănit grav și transportat la Spitalul de Urgență Craiova. Potrivit pompierilor doljeni, șoferița care a pătruns pe contrasens a primit primele îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat să fie transportată la unitatea medicală.
Oamenii legii nu au reușit să afle de ce a intrat șoferița de 30 de ani pe contrasens, mai ales că nici aceasta, fiind în stare de șoc, nu a putut să explice ce s-a întâmplat. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii doljeni au mai precizat că a fost întocmit un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea condițiilor în care s-a produs accidentul mortal.

Accident cu patru victime lângă Radovan

La începutul lunii octombrie, patru persoane și-au pierdut viața și una a fost rănită grav în urma unui accident de circulație violent, produs pe DN 56, în apropiere de localitatea doljeană Radovan. Autoturismul implicat în accident, un Opel Astra, era condus către Craiova de un bărbat de 54 de ani, din Băilești, care luase la ocazie patru persoane din municipiu.
Polițiștii doljeni au stabilit atunci că Marian Negrilă, de 54 de ani, care conducea un Opel Astra dinspre Calafat către Craiova, la intrare în comuna Radovan, la kilometrul 23, a ieșit de pe șosea și a lovit un cap de pod. Pompierii doljeni au trimis la locul accidentului un echipaj de descarcerare și mai multe ambulanțe, dar și elicopterul SMURD, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru patru dintre victimele accidentului. Acestea au fost șoferul de 54 de ani, care a murit pe loc în urma impactului, precum și trei pasageri din autoturismul Opel: Aurica Cușmă, de 68 de ani, Petre Becherescu, de 62 de ani, și Miruna Cristescu, de 44 de ani, toți din Băilești. Un alt pasager, Ilaru Bistriceanu, de 62 de ani, a fost rănit grav în urma accidentului și a fost transportat la Spitalul de Urgență Craiova cu elicopterul SMURD.

Peste 200 de accidente grave pe drumurile din Dolj

Potrivit ofițerilor Serviciului Rutier Dolj, de la începutul anului și până pe data de 30 noiembrie, pe șoselele din Dolj au fost înregistrate nu mai puțin de 239 de accidente grave, soldate cu 71 de persoane decedate și 212 rănite grav. Principalele cauze ale evenimentelor rutiere produse anul acesta în Dolj au fost: viteza neregulamentară (50 de accidente), traversarea neregulamentară a pietonilor (34 de accidente) și neacordarea de prioritate pietonilor (33 de accidente).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS