Spitalul Municipal Caracal vrea să-și schimbe gradul de clasificare

Dr. Daniela Buiculescu, manager spital Caracal
Autori


Nemulțumiți de gradul IV încă de la clasificarea spitalelor pe grade, în funcție de dotare și de încadrarea cu personal, reprezentanții Spitalului Municipal Caracal fac demersuri pentru a trece la un grad superior.

Județul Olt are, în prezent, un spital de grad III, cea mai mare unitate sanitară din județ – Spitalul Județean de Urgență Slatina – fiind astfel clasificată, două spitale de grad IV, la Caracal și Corabia, și unul de gradul V, cel de monospecialitate. Încă de la clasificarea spitalelor pe grade, reprezentanții Spitalului Municipal Caracal s-au declarat nemulțumiți de gradul IV, care îi punea pe același palier cu Spitalul Orășenesc Corabia, din sudul județului, dezideratul fiind acela de a mai crește cu un grad. Schimbarea le-ar aduce o mai bună finanțare, dar și o mai mare răspundere, aspect de care nu sunt prea convinși, de data aceasta, colegii medici de la Slatina, obligați să trateze foarte multe cazuri transferate de la Caracal, că se vor achita.

„Încercăm reclasificarea de la gradul IV la gradul III, se și muncește de grad III, avem personal suficient, se muncește destul, dar ne trebuie și aparatură. Să sperăm că vom avea. A fost nevoie de o modificare de structură pentru a putea funcționa ca un spital de grad III“, a declarat managerul Spitalului Municipal Caracal, dr. Daniela Buiculescu. Maternitatea a fost modernizată și s-au amenajat saloane în sistem rooming-in pentru mamă și copil, s-a înființat un compartiment de psihiatrie, au fost angajați medici astfel încât să poată fi susținute nouă linii de gardă, condiție obligatorie, spun reprezentanții spitalului.


Primarul orașului Caracal, fost manager al spitalului, medicul Liviu Radu, prezent la evenimentul care a marcat sfârșitul săptămânii trecute – Zilele Medicale Caracalene, a declarat că și din partea administrației se oferă sprijinul necesar pentru reclasificare. „Vom putea face față problemelor unui spital de grad III sau intermediar între III și IV“, a spus primarul.

Spitalul din Caracal are în prezent 440 de paturi, aproximativ 100 de medici în 26 de specialități și este capabil să asigure cele nouă linii de gardă cerute de proceduri. Achiziția de aparatură pentru secțiile Nou-născuți și Terapie Intensivă se va face, și aceasta, conform unui calendar, iar reprezentanții spitalului speră ca anul viitor să poată trece la gradul III, care le va aduce un plus de aproximativ 15% la finanțare, tarifele decontate de CJAS fiind superioare.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 1 noiembrie 2017

Actualitate

» MApN a primit scrisoare de acceptare din partea Guvernului SUA privind sistemele de rachete Patriot
» Protest în faţa sediului PSD Sibiu, unde erau aşteptaţi Dragnea şi Tudose. Se strigă “PSD – ciuma roşie”
» Fostul ministru Gabriel Sandu obține o primă decizie în instanță de eliberare condiționată
» Guvernul a aprobat demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale
» SUA: Donald Trump vrea încetarea programului Loteria Vizelor, ca urmare a atentatului de la New York
» România are de rambursat Băncii Mondiale 2,1 milioane de euro, în noiembrie
» RAR va avea program de lucru cu publicul și în zilele de sâmbătă
» Primele doze de imunoglobulină vor ajunge în această lună la pacienți, l-au asigurat producătorii pe ministrul Sănătății
» Koveşi: Dacă legile justiţiei vor fi adoptate în actuala formă, DNA o să investigheze fapte mărunte

Publireportaj

» Restaurantul Galaxy se redeschide sub o nouă înfățișare
» Popeci Utilaj Greu oferă salariu de 3.000 lei noilor angajaţi

Local

» Wizz Air angajează piloţi şi însoţitori de zbor în Bucureşti, Cluj, Craiova, Timişoara şi Iaşi
» 24.796 locuri de muncă vacante la nivel național. În Gorj sunt doar 150

Dolj

» Se împuținează personalul de la Water Park
» Primăria va construi primele locuințe din cartierul chinezesc
» Spargeri de locuinţe în Băilești
» Probleme penale pentru fostul primar PSD din Valea Stanciului
» Stadionul din Craiova, greu de inaugurat
» REZULTATELE SONDAJULUI SĂPTĂMÂNII
» Când ceri reducerea impozitului, Primăria Craiova îți impune majorare
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Incendiu la etajul cinci al SJU Craiova
» Craiova: “Frumoasa din pădurea adormită” și “Fata babei și fata moșneagului”, în weekend, la Teatrul “Colibri”
» Craiova: Se taie arborii uscaţi din Parcul “Sfântul Dumitru”
» Poliţiştii de la transporturi din Dolj şi Olt au confiscat peste 20.000 pachete de ţigări netimbrate
» Craiova: “Autorul” de Tim Crouch, în premieră la Teatrul Național ”Marin Sorescu”
» Dolj: Posesori de mandate de arestare în spatele gratiilor
» Craiovean cercetat pentru trei infracțiuni la regimul rutier
» Zilele Facultăţii de Ştiinţe la Universitatea din Craiova

Gorj

» Primăria Târgu Jiu vrea să mai angajeze măturători
» Gorj: 193 de elevi semi-analfabeţi
» Gorj: Acţiuni pentru recuperarea impozitelor datorate de rromi
» Gorj: Accident cu trei victime la Muşeteşti
» CEO are stocuri de 1,4 milioane de tone de cărbune
» Funcţionarii Primăriei Stăneşti abia primesc salariile pentru luna august
» Gorj: Număr record de autovehicule înmatriculate în judeţ
» Gorj: Patru tineri din Filiaşi, blocaţi în zăpadă, pe Transalpina

Mehedinţi

» Mehedinţi: Accident rutier soldat cu patru victime în Drobeta Turnu Severin (VIDEO)
» Jandarm mehedințean, promovat în corpul ofițerilor
» Mehedinţi: Autoturisme radiate din circulaţie, identificate de poliţişti

Vâlcea

» Vâlcea: Cinci arme confiscate în urma unui control la domiciliul unei femei din Păușești-Măglași
» Vâlcea: Controale la Asociaţiile de Proprietari privind stabilirea numărul exact de locatari

Sport

» Mărșăluitoarele craiovene, de două ori pe podium
» SCM joacă azi cu Galați
» Patrick Anghel, medaliat cu argint la Top 12
» Au încheiat „analizele“ și sunt gata de revanșă
» Fotbal / Liga Europa, etapa a 4-a
» Fotbal / Mangia și Burlacu au prefațat întâlnirea cu Astra Giurgiu (video conferința de presă)

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top