10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljISU vrea să scape de imaginea de Bau-Bau în securitatea la incendiu

ISU vrea să scape de imaginea de Bau-Bau în securitatea la incendiu

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Oltenia i-a chemat joi la o întâlnire pe cei implicați în obținerea autorizației de securitate la incendiu cărora le-a transmis că el nu încasează bani pentru avizele și consilierea acordată și nici nu îngreunează obținerea autorizației. Evenimentul a fost „comandat“ de la București și a avut punct de plecare un așa-zis curent care s-ar fi format conform căruia inspectoratele județene blochează proiectele cu fonduri europene ale autorităților locale. 

IMG_0317

Proiectanți, arhitecți, oameni de afaceri sau reprezentanți ai autorităților locale s-au întâlnit joi la Casa Studenților în cadrul unui eveniment care se dorea a fi un dialog cu ISU Oltenia. Cu excepția intervenției unui reprezentant al unei firme private, care s-a plâns de termenele scurte din lege, evenimentul a fost, de fapt, o prezentare a legislației în vigoare referitoare la securitatea la incendiu din care cei prezenți au aflat, dacă nu știau deja, că sancțiunile nu au mai fost amânate și că ISU nu este un Bau-Bau, ba din contră, este partenerul de drum.
„Inspectoratul General pentru Situații de Urgență ne-a transmis un ordin prin care să facem o conferință de presă prin care să putem să specificăm și să readucem în atenția arhitecților, proiectanților, verificatorilor de proiecte, proprietarilor de construcții necesitatea obținerii autorizației de securitate la incendiu, deoarece după 1 octombrie s-a terminat cu prorogarea datei de prelungire și intrare în legalitate. La nivel național s-a creat un curent, sunt județe care au mai puțini oameni la sectorul avizare și s-a depășit cu mult termenul. Tocmai din acest motiv suntem la dispoziția dumneavoastră pentru a veni în sprijin. La nivel național s-a format un fel de curent cum că ISU ar îngreuna acest lucru, de obținere a autorizației. Noi vrem să prezentăm că nu blocăm și nu beneficiem de ceva, nu avem taxe. Este problema beneficiarului să prezinte documentația. Pentru a preîntâmpina și a nu se ajunge la informația că am îngreuna situația la Dolj am organizat această conferință. De la 1 octombrie s-au aplicat prevederile legale, iar de acum nu mai poate fi expus motivul că nu au știut sau că nu au avut bani la buget. Este pur și simplu problema beneficiarului“, a spus inspectorul-șef al ISU Oltenia, Constantin Florea.

Investitor: Este imposibil să respectăm termenele din lege

Singurul participant la conferință, care a luat cuvântul, s-a plâns de termenele foarte scurte din lege care fac aproape imposibilă obținerea la timp a autorizației. „Din analiza legislației, am înțeles foarte bine că accentul este pus pe sancțiuni. Este bine, dar trebuie analizată situația concretă privind aducerea la îndeplinire a condițiilor legale impuse. Sunt destul de multe și greu de rezolvat. Parte din ele sunt independente de voința noastră: termenele de realizare a dotărilor necesare sunt foarte strânse, trebuie personal specializat cu înaltă calificare în elaborarea documentațiilor. Sunt foarte puțini cei care sunt superspecializați, iar ei sunt foarte căutați și te planifică în aprilie 2018 (…) Aceste chestiuni sunt independente de dumneavoastră, dar ați putea să analizați extinderea acelui program (programul de primire a documentațiilor – n.r.). Fiind vorba de o simplă depunere de documentație nu s-ar putea ca primirea documentațiilor să se facă zilnic și nu din două în două zile?“, a întrebat investitorul.
Inspectorul-șef Florea i-a spus că documentele se pot primi chiar dacă nu este program. „Este greu să scoți din program un cadru pentru a primi documente sau pentru a da lămuriri, pentru că sunt și activități pe teren. Pentru o simplă depunere se poate merge la secretariat. Este vorba să nu încurcăm programul, dar pentru depunere veniți și mergeți la secretariat, mai ales dacă veniți de la Calafat sau Băilești. Noi lucrăm și pentru București de un an pentru că acolo este o situație critică“, a spus Florea, completând că ISU nu cere expertiză tehnică. „Păi nu solicită, dar lucrurile sunt legate între ele, fiindcă nu pot executa lucrarea decât pe baza Autorizației de Construire care poate avea în spate o expertiză. Și atunci s-a terminat jucăria, deoarece fără Autorizația de Construire nu se pot executa lucrările. Nici dumneavoastră nu aveți mulți specialiști care să verifice documentele și să meargă și pe teren. Și la primărie este aceeași problemă, nu au oameni. Noi suntem de aceeași parte cu dumneavoastră. Problema este că încadrarea în termenul limită face aproape imposibilă realizarea. Dacă stau 30 de zile la urbanism, 90 de zile la expertiză, atunci….“, i-a replicat investitorul.
În discuție a intervenit și prefectul de Dolj, Dan Purcărescu, care a încercat să umanizeze ISU. „Nu priviți ISU ca pe cineva care vine să vă pedepsească, ci ca pe un partener pentru a intra în legalitate. În primul rând, este pentru binele salariaților dumneavoastră, nu este o activitate pe care o faceți, că zice colonelul Florea sau că așa zice legislația. Este bine, implicit pentru securitatea fizică a clădilor și dotărilor. Veniți deschiși la ISU că aici veți găsi un colectiv de lucru foarte bun, care nu o să caute nod în papură, să vă respingă dosarele, ci care vă verifică și vă spun ce documente mai trebuie“, a spus prefectul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS