6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCondamnat a treia oară pentru vânzarea unor case

Condamnat a treia oară pentru vânzarea unor case

Condamnatul a fost ridicat de polițiști și dus la Penitenciarul Craiova pe 26 aprilie (Foto: arhiva GdS)
Condamnatul a fost ridicat de polițiști și dus la Penitenciarul Craiova pe 26 aprilie (Foto: arhiva GdS)

Magistrații de la Judecătoria Craiova au hotărât, ieri, să condamne la doi ani de închisoare un bărbat acuzat că a vândut altor persoane o casă pe care o înstrăinase cu ceva timp înainte. Este vorba de craioveanul Liviu Victor Safta, care este la a treia condamnare pentru înșelăciune, acesta urmând să execute în total doi ani și zece luni de închisoare.

Craioveanul Liviu Victor Safta a fost acuzat de mai multe persoane că, în calitatea sa de angajat ca agent imobiliar la SC Safta Invest SRL, le-a înșelat cu ocazia vânzării unor imobile. În urma plângerilor formulate de păgubiți, Safta a fost trimis în judecată în trei dosare penale de înșelăciune.
În primul dosar, procurorii craioveni au reținut că, „la data de 14.08.2014, inculpatul Safta Victor Liviu le-a indus în eroare pe persoanele vătămate (Elena și Marius Iulică Toma – n.r.), spunându-le că imobilul pe care urma să-l înstrăineze nu este vândut altor persoane și nu este grevat de sarcini, determinându-le, astfel, să încheie un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil situat în municipiul Craiova“. Și asta în condițiile în care același imobil fusese vândut pe 24 februarie 2014. În noiembrie 2016, inculpatul a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru înșelăciune. În plus, instanța l-a obligat pe inculpat să le returneze păgubiților suma de 10.000 de euro.
Între timp, în iulie 2016, același Liviu Victor Safta a fost trimis în judecată în alt dosar de înșelăciune, unul în care anchetatorii au reținut că, pe 6 august 2014, Safta a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un imobil din comuna Pielești, care fusese însă vândut altor persoane încă din mai 2014. În acest caz, păgubitul a achitat suma de 26.500 de euro pe un imobil vândut a doua oară. În acest al doilea dosar, în aprilie, anul acesta, inculpatul a fost condamnat definitiv la un an și zece luni de închisoare cu executare. Pe 26 aprilie, Safta a fost ridicat de polițiști și dus la Penitenciarul Craiova.

Al treilea dosar, a treia condamnare

În septembrie 2016, Liviu Victor Safta era trimis în al treilea dosar de înșelăciune, de data aceasta fiind acuzat că a vândut de două ori un imobil, partea vătămată din dosar fiind păgubită cu suma de 43.000 de euro. În același dosar a fost acuzată de înșelăciune și Cristina Safta. Anchetatorii au reținut că „inculpații Safta Liviu Victor și Safta Cristina Floriana, la data de 16.05.2014, au indus în eroare o persoană vătămată, spunându-i că imobilul pe care urma să-l înstrăineze nu este vândut altor persoane și nu este grevat de sarcini, determinând-o să încheie un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul menționat, deși acesta fusese înstrăinat încă din 7.01.2014“.
Dosarul a ajuns tot pe rolul Judecătoriei Craiova, instanță care s-a pronunțat ieri. Liviu Victor Safta a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru înșelăciune, iar după ce pedeapsa i-a fost contopită cu primele două, inculpatul urmează să execute doi ani și zece luni de închisoare.
Din această pedeapsă se scad cele aproape șase luni executate deja (26 aprilie – 10 octombrie).
În schimb, Cristina Safta a primit o pedeapsă de șase luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de doi ani.
Instanța a admis acțiunea părții civile și i-a obligat pe inculpați să-i achite suma de 43.000 de euro. Hotărârea Judecătoriei nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Safta, executat silit de păgubiți

După primele două condamnări definitive, părțile civile din dosar au obținut, tot în instanță, executarea silită a lui Liviu Victor Safta. Astfel, în februarie, Judecătoria Craiova a dispus executarea silită a lui Safta pentru suma de 10.000 de euro, prejudiciul adus părților civile din primul dosar.
Ulterior, pe 29 septembrie, aceeași instanță a admis cererea formulată de un executor judecătoresc pentru părțile civile din al doilea dosar, Liviu Victor Safta fiind executat silit pentru suma de 26.500 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS