20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZece prime de relocare acordate de AJOFM

Zece prime de relocare acordate de AJOFM

Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj
Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj

Şomerii gorjeni care se încadrează în muncă într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea de domiciliu pot primi cel mult 900 de lei pe lună pe o perioadă de 36 de luni. Potrivit lui Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj, zece gorjeni beneficiază în prezent de această primă de relocare. Aceștia aveau domiciliul în Bumbești Jiu, Motru, Târgu Jiu, Slivilești și Mătăsari și au fost încadrați în muncă în Timișoara și București. „Avem zece persoane care beneficiază de prima de relocare. Sunt persoane din diferite localităţi ale judeţului Gorj şi s-au stabilit în Timişoaara şi Bucureşti. Ei beneficiază de decontarea a 75% din chirie pe o perioadă de 36 de luni, dar nu mai mult de 900 de lei pe lună. Sunt persoane cu domiciliul în Bumbești Jiu, Motru, Târgu Jiu, Slivilești și Mătăsari“, a spus Romeo Chiriac, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj. Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate în situația în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora nu depășesc suma de 5.000 lei pe lună. Totodată, nu trebuie să beneficieze de locuinţă de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente chiriei asigurate de către angajator sau de către autorităţi publice locale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS