10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAu plecat cu „ia-mă nene“ și au murit pe drum

Au plecat cu „ia-mă nene“ și au murit pe drum

Patru persoane și-au pierdut viața în urma accidentului violent
Patru persoane și-au pierdut viața în urma accidentului violent

Patru persoane și-au pierdut viața și una a fost rănită grav în urma unui accident de circulație violent, produs ieri-dimineață, în jurul orei 8.00, pe DN 56, la intrare în localitatea doljeană Radovan. Autoturismul implicat în accident, un Opel Astra, era condus către Craiova de un bărbat de 54 de ani, din Băilești, care luase la ocazie patru persoane din municipiu.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj, Marian Negrilă, de 54 de ani, care conducea un Opel Astra dinspre Calafat către Craiova, la intrare în comuna Radovan, la kilometrul 23, a ieșit de pe șosea și a lovit un cap de pod.
Pompierii doljeni au trimis la locul accidentului un echipaj de descarcerare și mai multe ambulanțe, dar și elicopterul SMURD, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru patru dintre victimele accidentului.
Aceștia sunt șoferul de 54 de ani, care a murit pe loc în urma impactului, precum și trei pasageri din autoturismul Opel: Aurica Cușmă, de 68 de ani, Petre Becherescu, de 62 de ani, și Miruna Cristescu, de 44 de ani, toți din Băilești. Un alt pasager, Ilaru Bistriceanu, de 62 de ani, a fost rănit grav în urma accidentului și a fost transportat la Spitalul de Urgență Craiova cu elicopterul SMURD. Se pare că cei patru pasageri din Opel fuseseră luați la ocazie de Negrilă, urmând să ajungă la Craiova.
Polițiștii doljeni au precizat că accidentul de circulație ar putea avea drept cauză posibilă oboseala conducătorului auto. De altfel, bărbatul care a scăpat cu viață a declarat în fața polițiștilor că șoferul ar fi adormit la volan. Totuși, este luată în calcul și posibilitatea ca bărbatul de 54 de ani să fi suferit un infarct, însă acest lucru se va stabili cu certitudine după efectuarea necropsiei.
Costel Pistriţu, primarul municipiului Băileşti, a spus că este vorba de o tragedie, dar și că una dintre victime urma să ajungă la București, unde se mutase în urmă cu câțiva ani. „Am auzit ce s-a întâmplat, Dumnezeu să-i odihnească! Știu doar că una dintre victime, femeia de 44 de ani, care locuiește în București de mai mulți ani, a venit acasă la părinți. De dimineață a plecat către Craiova, de unde urma să meargă la București. Este o tragedie“, a spus Costel Pistrițu.

Au luat „ocazia“ și au murit în drum spre Craiova

Două persoane din Segarcea și-au pierdut viața pe 21 iulie, în urma unui accident produs pe DJ 561, la ieșire din Segarcea. Ca și în cazul accidentului de ieri, cele două victime au luat „ocazia“ spre Craiova, însă au murit pe drum. Aceștia sunt Ionuţ Palamarenco, de 24 de ani, și Emil Mavriche, de 50 de ani, ambii din Segarcea.
Polițiștii au stabilit că Valentin Buia, de 25 de ani, care conducea un autoturism Daewoo Cielo în care se aflau Ionuţ Palamarenco și Emil Mavriche, a intrat într-o depășire fără să se asigure corespunzător și a lovit frontal un Opel Vectra care circula regulamentar din sens opus.
În urma impactului, cei doi șoferi au fost răniți și transportați la Spitalul de Urgență Craiova, însă pentru cei doi pasageri din Cielo nu s-a mai putut face nimic. În cazul acestui accident, polițiștii doljeni au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Amenzi pentru autostop

În iunie 2015 a intrat în vigoare Legea nr. 129/2015, prin care este sancționat transportul contra cost de persoane fără autorizație. Astfel, legea prevede că „este interzis transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă“.
Persoanele fizice sau juridice care sunt depistate că fac, în mod repetat, transport public de persoane contra cost fără a avea acest drept pot fi sancționate cu o amendă între 5.000 și 25.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS