10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljOficial: Stadionul din Craiova, probleme cu structura metalică

Oficial: Stadionul din Craiova, probleme cu structura metalică

Pentru prima dată de la declanșarea scandalului legat de posibile lucrări greșite la stadionul de 55 de milioane de euro din Craiova, o instituție a statului recunoaște că sunt probleme. Și nu e vorba despre orice instituție, ci de singura din țară care poate da un astfel de verdict: Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). 

În timp ce oficialii de la București și antreprenorul lucrărilor de la stadion au spus că nu sunt probleme la structura metalică, în urma publicării în presă a imaginilor cu scheletul metalic care nu se îmbina la final, ISC spune că acolo au fost probleme care trebuie remediate și nu exclude ca structura de rezistență a clădirii să fi fost afectată.
După apariția primelor imagini cu structura metalică ce nu se îmbina pe partea de final și a învelitoarei care nu se potrivea cu restul acoperișului, antreprenorul general, CON-A, a negat existența oricărei probleme. Într-un răspuns trimis GdS, CON-A susținea că deficiențele care se vedeau cu ochiul liber erau de fapt menite să protejeze muncitorii de vânt, din cauza anunțării unui cod galben de vânt în acea perioadă.
ISC are însă altă părere. GdS a formulat o serie de întrebări la sfârșitul lunii trecute, iar răspunsul a venit ieri, 9 august. Distanța temporală între întrebări și răspuns este importantă, deoarece este posibil ca deficiențele să fi fost remediate.
În răspuns, ISC spune un lucru grav. „Învelitoarea menționată în solicitare, montată între axele 40 și 41, peluza 2, a fost demontată. Aceasta a fost instalată fără a se monta elementele de prindere a învelitoarei, pe generatoare. De asemenea, se face precizarea că între axele 40 și 41 este prevăzut rost de dilatare. În urma vizitei în șantier, au fost constatate neconcordanțe/deficiențe între geometria structurii metalice proiectate și cea executată. Proiectantul va dispune remedierea sau refacerea, după caz, a acestor deficiențe, prin «dispoziție de șantier» (prin care se va stabili dacă a fost afectată sau nu siguranța lucrării)”, se arată în răspunsul ISC către GdS. Inspectoratul mai spune că nu sunt probleme cu structura din beton armat, prefabricate și monolită, care a fost executată conform proiectului. „ISC a efectuat controale în faze determinante și controale curente în execuție, referitoare la structura din beton armat; fazele determinante au fost admise; la controalele curente au fost constatate deficiențe minore în perioada execuției. Aceste deficiențe au fost constatate în timpul execuției, nefiind recepționate de dirigentele de șantier, și s-au remediat“, mai spune ISC. Inspectoratul precizează că structura metalică de la tribuna I nu are probleme.

Mihail Genoiu: Oare atât de mult contează ziua în care e gata?

Despre stadion a vorbit ieri și primarul Craiovei, Mihail Genoiu, care a spus că nu înțelege graba de a inaugura lucrarea. „Astăzi (ieri – n.r.) am avut o discuție cu colegii mei, cu Direcția Patrimoniu despre ce înseamnă dotările pe care trebuie să le asigurăm noi. Încercăm să scurtăm foarte mult timpul din momentul în care stadionul va fi în posesia noastră și până când să asigurăm dotările respective, pentru că va trebui să avem și noi o procedură. Dacă nu se va respecta termenul, eu întotdeauna am spus și se pare că nu a fost înțeles foarte bine. Multă lume a interpretat cu totul altfel. Hai să vă spun un lucru! Și cu Water Park-ul acesta, și cu multe lucruri pe care le-am discutat împreună: poți să-l finalizezi foarte repede, dar poți să ai acea exigență, să te duci cu el până când este cât mai aproape de ceea ce îți dorești. Și treaba asta v-am arătat-o și cu Parcul «Romanescu», și cu Water Park, și cu parcarea subterană. Același lucru îl spun și eu cu stadionul și nu renunț la această idee. Oare atât de mult contează ziua în care e gata? Important este să nu aibă nici un fel de probleme. Important este să fie cât mai bine executat, fără grabă și, dacă apare o problemă de întârziere…. păi problema de întârziere nu este decât a unuia singur: a constructorului, pentru că va trebui să plătească penalități“, a spus primarul.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS