Covorul oltenesc este una dintre cele mai mari mândrii ale regiunii. În casele sau atelierele unor doljeni, tradiția țeserii lui este încă vie. Sunt oameni care au moștenit de la străbunici și bunici covoare vechi de zeci de ani. Povestea covorului oltenesc a trecut granițele țării, ajungând până în America și Japonia. Într-o Românie în care obiectele tradiționale sunt înlocuite tot mai mult de kitsch-uri, mai există oameni care duc mai departe tehnici unice în lume pe care le utilizau bunicile și străbunicile noastre. Bătrânii își doresc ca tradițiile să nu se piardă și tinerii să iubescă ceea ce le-a fost lăsat moștenire.
Miroase ca la bunica la ţară. Și peste tot e plin de culoare. Suntem într-unul din locurile din Dolj unde tradițiile încă rezistă datorită unei femei care trăiește pentru ele. Marinela Carauleanu este din Calafat. Tot aici a muncit și a reușit să pună pe picioare un muzeu în care a strâns cele mai frumoase obiecte tradiționale din zonă. Odată intrat în muzeu, uiți de lumea de afară. Te întorci în timp și te bucuri de lucruri create cu zeci de ani în urmă: covoare țesute în săptămâni întregi de muncă, prosoape cusute de bătrâne ca zestre pentru fete și nepoate.
Marinela Carauleanu este bibliotecar și coordonator al grupului folcloric „Rozele Calafatului“. Se trage dintr-o familie de cărturari și își dorește un singur lucru: ca tinerii să nu uite de tradiții, de ceea ce îi face să fie unici în lume. „Am considerat că este datoria mea să fac mai multe în plan cultural în Calafat. Am preluat cumva acest lucru din familie. Bunicul meu a fost preot la Chișinău, l-a avut profesor pe Gala Glaction, iar mama mea a lucrat la Școala Populară de Artă. Majoritatea costumelor sunt din familie, în special de la bunica mea“, povestește Marinela Carauleanu.
„Culorile le obțineam și din foi de ceapă, din flori de mac“
Sunt oameni din Calafat care s-au alăturat Marinelei când au văzut ce a reușit să facă, donând muzeului obiecte tradiționale. Acum aici vin în vizită și turiști, cei mai mulți fiind bulgari. „Zestrea din acest muzeu este de la soția domnului primar, care a donat tot ce avea moștenire. Sunt oameni care mi s-au alăturat, nu sunt mulți, dar cei care au făcut asta și-au dorit foarte mult. Vin și turiști, majoritatea din Bulgaria. De când s-a inaugurat podul Calafat-Vidin, la noi în oraș sunt zilnic bulgari. Mi-aș dori să avem un spațiu mai mare unde să expunem toate aceste bogății, dar mă bucur că am reușit și aici“, spune femeia.
În muzeul din Calafat am găsit-o pe bunica Pena, care ne-a arătat cum se lucrau în trecut covoarele. Atentă și mereu zâmbitoare, bunica ne spune că mai ales iarna își aduce aminte cum în tinerețea ei toate femeile stăteau la gura sobei și țeseau. „Le făceam după modele. Toate femeile lucrau. Ne plăcea, mamele și bunicile lucrau la zestrea fetelor. Căutam modele și lucram în război, cu suveica. La covoare urzeam ață bună și foloseam lână pe care o vopseam cu boabe, cu foi de nuc. Culorile le obțineam și din foi de ceapă, din flori de mac. Mai există și acum lână, dar nu se mai folosește“, spune femeia. Bunica Pena își aduce aminte că pe vremea ei toate fetele învățau la școală să coase, să țese. Acum fetele au alte preocupări. Nu ar trebui însă ca tradițiile să se piardă, pentru că asta ne face să fim diferiți de alte popoare, spune bătrâna. „Tinerii nu mai învață la școală asta, pe noi ne învățau să împletim, să lucrăm. Puțini mai sunt interesați. Ar fi păcat să se piardă tradițiile. De multe ori, străinii vin și se minunează de ceea ce găsesc aici. Ar trebui să apreciem și noi mai mult“.
„Lucrau zi și noapte. Pe vremea bunicii nu era nici curent electric, se chinuiau la felinar“
Covoarele din Oltenia se deosebesc de cele din alte regiuni ale țării prin coloritul bogat și elementele distinctive, ne spune Georgeta Grama. Doljeanca are o colecție de peste 30 de covoare. Bunica și mama acesteia au lucrat la ele ani la rând. „Sunt covoare foarte vechi. Colecția o moștenesc de la bunica și de la mama mea. O parte din ele au peste 50 de ani vechime. Bunica mea a avut război, le lucrau în casă. În primul rând, era toarsă lâna, după care era vopsită în mai multe culori, apoi treceau la urzit. Pentru acest lucru foloseau un alt material, pe care îl procurau mai mult din comerț. Unii cultivau și bumbac și îl foloseau“, explică Georgeta Grama. În casa din comuna Ghidici unde locuiește, femeia își păstrează cu sfințenie colecția și o arată tuturor celor care îi trec pragul. Nu a vândut nici măcar unul din covoarele care îi aduc aminte de copilărie. Fiecare floare țesută pe scoarța oltenească îi vorbește despre bunica și mama ei. „Lucrau zi și noapte. Pe vremea bunicii, nu era nici curent electric, se chinuiau la felinar. A lucrat și mama mea covoare. Se făceau mai mult iarna, pentru că vara erau ocupate cu munca la câmp. Acum merg peste tot în țară se ne prezentăm tradițiile. O parte din tineri apreciază, restul mai puțin. Tot ce îmi doresc este să ducem tradiția mai departe“, mai spune Georgeta Grama.
„Dragostea pentru arta tradițională am avut-o din copilărie“
Valorile tradiționale oltenești sunt recunoscute în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii prin creațiile unei doljence ambițioase din Bechet. După o viață de profesor de biologie, Antoaneta Nadu ne demonstrează că vârsta nu este o piedică și că, dacă există voință și creativitate, oricând poți să o iei de la zero. În urmă cu mai bine de 15 ani, doamna Nadu a simțit nevoia ca la vârsta pensionării să deschidă un atelier de țesături specifice zonei de sud a Olteniei. A progresat de la an de an. Așa a devenit cunoscută atât în țară, cât și în străinătate. Când vorbește despre scoarța și covorul oltenesc, ochii îi strălucesc. „Dragostea pentru arta tradițională am avut-o din copilărie. În familia mea, pe timpurile acele se lucra așa ceva. Făcând mai multe expoziții cu obiecte tradiționale din zonă, fiilor mei le-a venit ideea să deschid un atelier. La început a fost mai greu. Nu eram cunoscută pe piață. Oamenii aveau impresia că eu adun lucrurile de la alții și mă duc să le vând, dar am demonstrat că totul se lucrează în atelier și am progresat. Am accesat și proiecte cu fonduri guvernamentale. Atelierul este făcut cu investiție venită din fonduri guvernamentale. Am participat la expoziții organizate atât în țară, cât și în străinătate“, povestește Antoaneta Nadu.
Tehnica de țesut a covoarelor tradiționale românești, inclusă în patrimoniul UNESCO
Tehnica de țesut a covoarelor tradiționale românești, folosită și în atelierul doamnei Nadu, a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, ca făcând parte din Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
Fiind în baza de date a mai multor ministere – Ministerul de Externe, Ministerul Turismului, al Culturii, al Agriculturii -, doljeanca a ajuns la multe expoziții din Europa și nu numai. Covoarele și țesăturile oltenești au ajuns și la expoziții în Emiratele Arabe Unite, dar și în Germania, Franța. „Văzând seriozitatea lucrurilor făcute în atelierul din Bechet și faptul că noi păstrăm tradiția din zonă, cei de la minister m-au trimis la multe expoziții din Europa și chiar din Emiratele Arabe Unite. Primesc felicitări și comenzi din America, Canada, Japonia, Australia și din toate țările europene. De la an la an am ajuns să avem tot timpul comenzi. Acum trei femei lucrează în atelier și alte două la domiciliu. Cine învață acest meșteșug nu-l mai uită niciodată“, a spus Antoaneta Nadu.
