20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj103 directori și directori adjuncți vor reveni la catedre

103 directori și directori adjuncți vor reveni la catedre

Janina Vașcu, inspector școlar general adjunct, a precizat că, în Dolj, 103 cadre didactice care ocupau funcții de conducere vor reveni la catedrele pe care sunt titulare
Janina Vașcu, inspector școlar general adjunct, a precizat că, în Dolj, 103 cadre didactice care ocupau funcții de conducere vor reveni la catedrele pe care sunt titulare

Din 9 ianuarie 2017, odată cu terminarea vacanței de iarnă, directorii și directorii adjuncți care nu au participat la concurs sau nu au reușit să obțină un nou mandat în urma evaluării din perioada 12 octombrie – 17 noiembrie 2016 vor reveni la catedre. Potrivit inspectorului școlar general adjunct Janina Vașcu, în această situație sunt 103 cadre didactice, care vor afecta pe cei care au derulat activitatea până în prezent pe posturile respective. „Vor fi afectați în primul rând învățătorii. Avem 18 cadre didactice care au ocupat funcții de conducere și care vor reveni la posturile unde sunt titulare și pe care în prezent se află alte persoane ce au statut de suplinitor sau detașate. O situație similară este și la disciplina limba și literatura română, 16 manageri vor reveni la catedră și vor produce mișcări în lanț, pentru că sunt multe situații în care pe posturile respective sunt cadre didactice detașate. Un exemplu, la Colegiul «Carol I» din Craiova, pe una din catedrele de limba română pe care va reveni unul dintre manageri este acum un profesor detașat de la Liceul «Matei Basarab», care va pleca la postul lui și va înlocui, la rândul său, un detașat de la Băilești, care este obligat să revină și pe el pe catedra de titular și va da la o parte un suplinitor ce trebuie să găsească post. Și la educatoare avem șase astfel de cazuri. Mai avem la educație fizică și sport patru profesori care revin la post. Vor fi și situații în care se vor găsi soluții în cadrul unităților de învățământ. Pentru cadrele didactice care vor fi afectate de întoarcerea managerilor și pentru care nu se va găsi post la nivelul unității școlare vom organiza ședință publică la Inspectoratul Școlar Județean Dolj pe 5 ianuarie. Pe 6 ianua­rie va fi o altă ședință pentru a da și orele sau catedrele care rămân libere”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Janina Vașcu.
Potrivit ultimei solicitări a Inspectoratului Școlar Județean Dolj către unitățile de învățământ preuniversitar, până pe 3 ianuarie, acestea trebuie să transmită lista cu orele sau posturile care rămân neocupate din 9 ianuarie, după promovarea concursului sau după numirea pe funcții de director și director adjunct.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS