Vicleiul, Steaua, Colindatul, Căpriţa sunt doar câteva dintre tradiţiile care încă se păstrează de Sărbători în satele Mehedinţiului. Copiii trezesc la viaţă aşezările şi aduc bucurie în sufletele bătrânilor, cărora li se trece pragul casei din ce în ce mai rar. La fel stau lucrurile şi în comuna Floreşti.
Uliţele din comuna mehedinţeană Floreşti sunt aproape pustii în zilele geroase ale lui decembrie. Munca pământului a luat sfârşit, beciurile caselor sunt pline cu bucate, iar oamenii aşteaptă în tihnă Sărbătorile. Lemnele trosnesc în sobe, în timp ce gospodinele se gândesc la meniul de Crăciun. Totul trebuie să fie bine rânduit şi calculat, cu atât mai mult cu cât e perioada în care li se întorc acasă copiii ori nepoţii. E vremea când casele se umplu de bucurie şi de colinde pentru că tradiţiile încă se păstrează în Mehedinţi.
Şi Maria Pozderie aşteaptă să i se deschidă poarta de Crăciun. „Mi-a promis nepoata mea că vine pe la mine şi mă pregătesc să o aştept. Tăiem porcul, facem caltaboşii şi pregătim reţete tradiţionale. Pe colindători îi aşteptăm cu colindeţi, iar în dimineaţa de Crăciun mergem şi împărţim bucate prin vecini“, spune cu emoţie în glas Maria Pozderie, iar ochii îi joacă în lacrimi când vorbeşte de nepoata ei.
E tot ce are mai scump pe lume, la cei 80 de ani ai săi, care nu au fost întotdeauna dintre cei mai buni. În tinereţe i-a întunecat sufletul durerea de a nu putea deveni mamă. Doar ce se căsătorise şi s-a gândit că e prea tânără să dea viaţă, aşa că prima sarcină a întrerupt-o. Prima şi ultima pentru că de atunci nu a mai rămas niciodată însărcinată. Dorinţa de a avea un copil nu a părăsit-o însă niciodată şi după ani avea să înfieze un băieţel. „L-am luat dintr-o creşă din Şişeşti pe când avea trei ani. L-am crescut, l-am învăţat carte, a făcut armata şi şi-a întemeiat o familie. A luat o fată cuminte din Floreşti şi au făcut fetiţa. A venit însă şi ziua cea mai neagră, care avea să lase fetiţa fără mamă, iar pe băiatul meu – fără soţie. A pierit înecată în 1999, când copila ei avea doar patru ani. De atunci parcă nimic nu a mai fost la fel. Eu am rămas cu fetiţa, am crescut-o, iar tatăl ei nici acum nu şi-a acceptat soarta. Fata s-a stabilit la Timişoara şi zice că lucrează într-un restaurant. Vine la noi de câte ori poate şi abia aşteptăm să o vedem intrând pe poartă de Sărbători“, spune, oftând cu dor, Maria Pozderie.
,,Am 12 copii şi mi-aş dori să îi văd împreună de Sărbători“
Magia Sărbătorilor deschide porţi, înmoaie suflete şi aduce oamenii aproape. Toţi bătrânii satului îşi aşteaptă copiii şi își doresc să stea împreună la masă, iar gândul că aşa va fi le dă putere. Polina Vulpe are 12 copii, duşi care încotro prin lume şi speră ca de Crăciun să îi vadă împreună. „I-am crescut cum am putut, cu greu, fără bărbat, pentru că mi-a murit acum 25 de ani, şi m-am chinuit să îi fac mari. Doar doi mai sunt în ţară, restul au plecat în Belgia. Acum au şi ei copii, mi-au făcut 13 nepoţi, şi m-aş bucura să îi văd împreună de Sărbători, deşi vin cam rar pe acasă…“, a spus femeia.
Un caz mai fericit este al lui Virgil Paţică. Are copiii aproape, iar în seara de Ajun se vor strânge cu toţii în jurul bradului şi vor gusta din bucatele alese. Sarmalele, pitfiile şi cozonacul nu vor lipsi de pe masă, iar vinul va îndulci poveştile de la gura sobei. „Vin copiii acasă, ca în fiecare an, şi mâncăm toate bunătăţile pregătite de soţia mea. Primim şi colindătorii în seara de Ajun. În noaptea de Crăciun se merge cu Steaua, iar în unele zone cu Vicleiul“, a spus Virgil Paţică, din comuna Floreşti.
Vicleiul este un obicei vechi din Oltenia, ca şi Steaua. Vicleiul era un teatru de păpuşi în miniatură, cu o scenă pe care se jucau păpuşile şi o vitrină prin care se putea viziona jocul. Păpuşile erau îmbrăcate în costume naţionale. Primele scene reprezentate de păpuşile Vicleiului erau scene biblice, urmate de scene din viaţa socială locală, în care erau condamnate anumite fapte imorale petrecute în sat în decursul anului.
Altă tradiţie în Floreşti este să se meargă la colindat cu o capră adevărată. Copiii se împart în două grupe şi unii colindă dimineaţa, iar alţii – seara. La sfârşitul zilei fac un foc de tabără şi povestesc întâmplările care i-au marcat peste an şi totodată îşi fac planuri pentru anul viitor. „În satul din care provin eu, Noapteşa, copilul care intră primul în casă are o colindă făcută din lemn de alun, merge la fiecare în casă, «jerăie» în foc şi spune un colind în care face urări celor pe care îl primesc. Totodată, copiii au felinare făcute din coajă de cireş sau chiar din dovlecei, ca de Haloween, iar în seara de Ajun, după ce termină de colindat tot satul, se strâng în jurul unui foc de tabără şi stau la poveşti“, a spus Aurora Iosu, directoare la Şcoala din Floreşti.
Şcoală gimnazială fără clasa a V-a
Tradiţii sunt multe, dar cine să le ducă mai departe? În satele mehedinţene, şi nu numai, natalitatea este în scădere. La Şcoala Gimnazială din Floreşti, care cuprinde trei structuri, sunt în total puţin peste 200 de copii. Toate clasele primare învaţă împreună şi, chiar şi aşa, numărul copiilor este extrem de mic. La gimnaziu, lucrurile stau şi mai rău. De anul viitor, clasa a V-a nu va mai exista, din lipsă de elevi. „Şcoala Floreşti cuprinde trei structuri: Şcoala Zegujani, ciclul primar şi gimnazial, Şcoala Copăcioasa, cu clasele primare şi grădiniţa, Şcoala Gârdoaia, cu clasele primare şi grădiniţă. Avem în total 202 copii. Clasele I-IV lucrează la simultan, iar la Şcoala Gimnazială Zegujani învaţă împreună clasele V-VII şi VI-VIII. În clasele a V-a şi a VII-a avem în total 12 copii, iar în a VI-a şi a VIII-a avem 11 copii. Pentru anul viitor, la Şcoala Zegujani vom avea 15 elevi la gimnaziu şi nici un elev la clasa a V-a. Deci, vor învăţa simultan trei clase sau şcoala îşi va restrânge activitatea. Toate aceste lucruri se întâmplă din cauza plecării tinerilor la muncă în străinătate şi a scăderii natalităţii“, a spus directoarea.
Pe lângă scăderea numărului de elevi, unităţile de învăţământ se confruntă şi cu lipsa de motivaţie a acestora. Deşi dascălii îşi pun toată priceperea şi experienţa în slujba elevilor, aceştia din urmă sunt din ce în ce mai greu de convins că cine are carte are parte. Cadrele didactice susţin că elevii nu mai sunt dornici să înveţe şi de multe ori cel mai puternic argument care îi mai poate convinge este că numai învăţând pot deveni… şoferi.
,,La şcoală, fiecare cadru didactic îşi face datoria şi îşi dă silinţa să îi determine pe copii să înveţe. În schimb, la şedinţele cu părinţii ne confruntăm de multe ori cu situaţia în care suntem întrebaţi de ce să înveţe copilul dacă nu are un viitor asigurat. Copiii spun că nu mai au nici o motivaţie să înveţe. Totuşi, în ultimul timp au observat că nu mai pot să-şi ia permisul de conducere dacă nu au cel puţin zece clase şi mai sunt prin sat copii care au renunţat la şcoală şi vor să se reînscrie la cursuri tocmai pentru a-şi lua permis pentru că mulţi dintre ei visează să şofeze“, a spus Aurora Iosu, directoare la Şcoala Gimnazială Floreşti.
Situată în partea de nord-vest a judeţului Mehedinţi, comuna Floreşti este locul în care oamenii privesc cu nostalgie spre trecut şi cu încredere spre viitor şi îşi spun speranţe în anul ce stă să vină.
