13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRadio Sud a făcut fericiţi zeci de copii minunați

Radio Sud a făcut fericiţi zeci de copii minunați

Copiii abia au cărat plasele cu daruri spre casă (Foto: Bogdan Grosu)
Copiii abia au cărat plasele cu daruri spre casă (Foto: Bogdan Grosu)

Fericirea a avut marţi chipul copiilor din Botoşeşti Paia şi Seaca de Pădure. Prin intermediul campaniei umanitare organizate de Radio Sud, „Colorează ŞI TU viața unui copil“, în parteneriat cu Civitas, zeci de copii au primit daruri pentru ca anul acesta Crăciunul să fie mai frumos.

Am pornit marţi, într-o zi geroasă de decembrie, încărcaţi de daruri, spre copiii din Botoşeşti Paia şi Seaca de Pădure. Ninsoarea nu ne-a oprit să le oferim un strop de bucurie. După ce am parcurs drumuri pustii şi sate uitate de lume, am poposit la Şcoala din Seaca de Pădure. Aproape 60 de copii ne aşteptau cuminţi în sălile de clasă, unde vin zilnic cu gândul că vor reuşi să îşi croiască un drum în viață. Ne-au salutat sfioşi, dar zâmbitori. Micuţii ne-au primit cu căldură şi cu o bucurie greu de descris. Erau foarte încântaţi că Moş Crăciun nu i-a uitat anul acesta. „Moşule, acum spre seară, îşi scriu o poezioară/ Te-aş ruga să o citeşti/ Dacă poţi, s-o-ndeplineşti/ Moş Crăciun, bun şi drag/ Te aştept de mult în prag/ Eşti persoana cea mai dragă/ Aşteptată de-o lume întreagă/ Însă, Moşule, de-ai vrea, te-aş ruga şi eu ceva/ Să treci pe la casa mea/ Şi eu dac-aş merita/ Să-mi aduci în dar ceva“, a recitat Emanuel în semn de mulţumire pentru darurile primite. Apoi, a tăcut ruşinos, fără să aibă curajul să se uite la cadouri.

Copiii au primit cu bucurie cadourile, iar mulţi dintre ei au fost nerăbdători să vadă ce le-a trimis Moş Crăciun (Foto: Bogdan Grosu)
Copiii au primit cu bucurie cadourile, iar mulţi dintre ei au fost nerăbdători să vadă ce le-a trimis Moş Crăciun (Foto: Bogdan Grosu)

Chiar dacă au o copilărie grea şi se lovesc zilnic de lipsuri, copiii ştiu că trebuie să împartă cu fraţii lor tot ce au şi să aibă grijă unul de celălalt. Au aflat de mici ce înseamnă să nu ai ceva, oricât de mult ţi-ai dori, şi să se limiteze la dorinţe mărunte. După ce i-am dat darurile, i-am întins mâna unui băieţel cu ochii verzi. Mi-a spus că îl cheamă Gabi şi că are cinci ani. Fără ezitare, mi-a întins şi el mânuţa lui aspră, care-i spunea povestea copilăriei. Cu cealaltă mânuţă, Gabi a început să caute în plasa cu jucării, pentru că asta îşi dorea cel mai mult de Crăciun. „Uau, am primit şi un penar plin“, a spus copilul cu o bucurie care nu se vede foarte des în ochii cuiva. Şi-a tras plăsuţele într-o parte şi parcă era nerăbdător să plece acasă să le spună părinţilor şi fraţilor că Moş Crăciun l-a găsit la şcoală şi i-a adus multe daruri. Nu şi-a luat la revedere până nu ne-a spus că va împărţi cu familia lui tot ce a primit. „Copiii s-au bucurat enorm pentru cadourile primite. Au fost foarte curioşi să vadă ce au primit. Au avut parte de o mare surpriză. Majoritatea familiilor acestor copii trăiesc din ajutorul social, însă micuții continuă să vină la şcoală. De obicei, copiii din mediul rural sunt foarte ascultători şi dornici să înveţe“, a spus Ştefan Silaghi, învăţător la Şcoala din Seaca de Pădure.

Reprezentanţii Civitas au fost părtaşi la campania „Colorează ŞI TU viața unui copil“ (Foto: Bogdan Grosu)
Reprezentanţii Civitas au fost părtaşi la campania „Colorează ŞI TU viața unui copil“ (Foto: Bogdan Grosu)

„Portocala i-o dau lui bebe, că poate nu are ce să mănânce acasă“

La Școala din Botoşeşti Paia am ajuns mai târziu decât anunţasem, din cauza drumului anevoios, iar copiii ne aşteptau cu năsucurile lipite de fereastră. Alte zeci de micuţi din această localitate au simţit puţin din magia Crăciunului datorită darurilor primite. Nu sunt dese ocaziile în care cineva se gândeşte la ei, iar când acest lucru se întâmplă sunt mai fericiţi ca niciodată. Mihăiţă, un copil isteţ, cu ochii mari, şi-a dorit să îi aducă moşul jucării şi dulciuri, iar dorinţa i s-a îndeplinit. „Am fost cuminte anul acesta, am venit tot timpul la şcoală. Îmi place cel mai mult matematica. Dacă Moşul o să se mai gândească la mine aş vrea să îmi aducă şi nişte cărţi pentru şcoală“, a povestit băieţelul. După ce le-au fost împărţite cadourile, copiii au plecat bucuroşi spre casă, ajutându-se unii pe alții să care plăsuţele pline pe uliţele satului.

Grădinarii au fost şi ei vizitaţi de spiriduşii lui Moş Crăciun (Foto: Bogdan Grosu)
Grădinarii au fost şi ei vizitaţi de spiriduşii lui Moş Crăciun (Foto: Bogdan Grosu)

Într-o cameră mică, aflată în interiorul unei case dărăpănate, am găsit şase pitici de grădiniţă. Sunt zece cu toţii, dar patru lipseau pentru că erau răciţi. Când ne-au văzut cu daruri, zâmbetul le-a luminat faţa. A fost poate cel mai sincer surâs pe care l-am întâlnit vreodată. S-au prezentat şi ne-au mulţumit prin cântece şi poezii. „Aş vrea să mănânc dulciuri, dar nu pot să deschid plasa singur“, a spus Dragoş, cunoscut la grădiniţă cu porecla „Cauciuc“, după tatăl său. După ce a fost ajutat să ajungă la bunătăţi, a început să mănânce, iar ochii lui au devenit mai sclipitori. „Mai am un frăţior şi trei surioare. O să le dau şi lor dulciuri. O să car singur plasele, pentru că sunt puternic“, a adăugat Dragoş.

Dragoş a fost curios să vadă ce daruri a primit (Foto: Bogdan Grosu)
Dragoş a fost curios să vadă ce daruri a primit (Foto: Bogdan Grosu)

Zâmbetul molipsitor al unei fetiţe, care nu trăda copilăria grea, ne-a atras imediat atenţia. Părea că se bucură nespus de vizita spiriduşilor trimişi de Moş Crăciun. A început şi ea să scotocească în plăsuţa cu dulciuri. A scos o portocală, pe care o ţinea în mânuţă. „Portocala asta i-o dau lui bebe, că poate nu are ce să mănânce acasă“, a spus încet fetiţa, cu gândul la fratele ei mai mic. Chiar dacă are doar câţiva ani, mica zâmbăreaţă a oferit o lecţie despre tot ce înseamnă generozitate. A renunţat la ea pentru fratele mai mic şi cu siguranţă ar face oricând acelaşi lucru. Sufletele mici ale copiilor nevoiaşi nu pot fi doborâte nici de cele mai mari greutăţi. Îşi trăiesc copilăria zâmbind şi fără să tindă la jucării sau haine scumpe. I-am lăsat pe cei şase micuţi să îşi reia activitatea în cămăruţa pe care o numesc grădiniţă şi unde învaţă la căldura sobei. Nici un cuvânt nu poate reda împlinirea pe care ţi-o oferă mulţumirea din ochişorii lor, care ne-au urmărit până la plecare.

Campania continuă până în iunie, anul viitor

Cei care vor să adauge un strop de culoare în viaţa copiilor nevoiaşi pot face acest lucru, până pe 1 iunie 2017, donând jucării, haine sau rechizite în urnele de colectare amplasate la sediul Radio Sud din strada Câmpia Islaz, nr. 97A, în Electroputere Mall, Auchan Craioviţa şi Mercur Center.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS