22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDNA a trimis dosarul Water Park Craiova pe masa judecătorilor

DNA a trimis dosarul Water Park Craiova pe masa judecătorilor

DNA a anunţat, în urmă cu puţin timp, că în dosarul „Water Park” Craiova procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

DOBRE CRISTIAN, la data faptelor asociat majoritar în cadrul SC Polystart Impex SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– participație improprie (sub forma instigării) la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată (5 acte materiale),
– dare de mită,
– instigare la infracțiunea de spălare a banilor,
– instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (5 acte materiale),

LUIS GUILHERME GOMES DE ALMEIDA, la data faptelor administrator al SC Polystart Impex SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată (5 acte materiale),
– dare de mită,
– spălare a banilor,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (5 acte materiale),

ROMANESCU CEZAR RĂZVAN, la data faptelor diriginte de șantier și reprezentant al SC Project THC SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată (5 acte materiale),
– luare de mită,
– spălare a banilor,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (7 acte materiale).

și în stare de libertate a inculpaților:

FLORESCU VIOREL, la data faptei manager tehnic construcții civile, desemnat prin dispoziție a primarului municipiului Craiova în echipa de implementare a proiectului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată (5 acte materiale),

RĂGĂLIE TUDOR, în calitate de arhitect, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată (2 acte materiale),

SABĂU MARIANA și GAVRILĂ GHEORGHE, la data faptelor inginer structurist respectiv verificator al proiectului tehnic „Craiova Water Park”, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu consecințe deosebit de grave,

ROMANESCU MARIUS FLORIN, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la spălarea banilor,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale),

COJOCARU IRINA LILIANA, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la luare de mită,
– complicitate la spălarea banilor,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale),

SC POLYSTART IMPEX SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată (5 acte materiale),
– complicitate la dare de mită,
– complicitate la spălarea banilor,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (5 acte materiale),

SC PROJECT THC SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată (5 acte materiale)
– complicitate la luare de mită,
– complicitate la spălarea banilor,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (7 acte materiale),

SC IDP PROIECT SA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată (2 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 06 februarie 2013, între Primăria Craiova și o asociere de firme din care făcea parte și SC Polystart Impex SRL, controlată de inculpatul Dobre Cristian a fost încheiat un contract de lucrări, având ca obiect realizarea unui complex de agrement acvatic în parcul Tineretului din Municipiul Craiova, proiect finanțat din fonduri europene, în valoare totală de 80.699.200 lei.
În acest context, în perioada 2013-2014, inculpatul Dobre Cristian a coordonat un întreg mecanism prin care au fost denaturate situațiile de lucrări privind realizarea unuia dintre obiectivele contractului.
În acest sens, a fost schimbată integral, fără respectarea prevederilor legale, structura de rezistență a unei clădiri din cadrul complexului, urmărindu-se reducerea costurilor ocazionate de execuția lucrărilor, în raport cu proiectul tehnic inițial și devizul ofertă, astfel încât diferența în plus dintre sumele de bani solicitate și obținute din fondurile europene, respectiv bugetul național și sumele de bani cheltuite pentru execuția obiectivului să fie însușită pe nedrept.
De asemenea, inculpatul Dobre Cristian a acționat atât direct cât și prin intermediul altor persoane inclusiv pentru coruperea celor care aveau sarcina supravegherii executării construcției în conformitate cu contractul de lucrări semnat cu beneficiarul și contractul de finanțare încheiat cu autoritatea de management.
Concret, contribuția sa a fost materializată, printre altele, astfel :
– a dispus ca lucrările asumate să fie executate în regim de antreprenoriat – prin subcontractare, în totală contradicție cu contractul de execuție încheiat cu Primăria Craiova,
– a decis împreună cu inculpatul Luis Guilherme Gomes de Almeida de a reproiecta integral documentația tehnică privind structura de rezistență a unuia dintre obiective pentru reducerea semnificativă a cheltuielilor de execuție, având o relație directă în acest sens cu coordonatorul de proiect – arhitect șef Răgălie Tudor,
– s-a implicat direct în stabilirea prețului contractat cu furnizorii de materiale,
– a dispus prin intermediul inculpatului Luis Guilherme Gomes de Almeida ca în relația cu beneficiarul lucrării să fie înaintate spre decontare în intervalul august – decembrie 2013, prin intermediul liderului de asociere situații de lucrări necorespunzătoare realității în care au fost consemnate valori mult superioare cantitativ și efectiv executate, cu consecința obținerii unui folos necuvenit de 4.473.432 lei la care se adaugă TVA în valoare de 1.073.623,78 lei,
– a avut în permanență reprezentarea fraudei realizate și modalitatea prin care s-a asigurat obținerea folosului necuvenit, solicitând și primind în mod regulat, prin intermediul inculpatului Luis Guilherme Gomes de Almeida, rapoarte din care rezulta efectiv diferența dintre ce se înainta spre decontare beneficiarului și ce se executa efectiv,
– a cunoscut în mod direct că o parte din materiale și manopera decontată către beneficiar, aferentă lucrărilor „executate” în șantierul Craiova Waterpark sunt folosite în alte scopuri, sens în care personal a dispus subordonaților să-i fie asfaltată o alee din vecinătatea gardului locuinței sale, fără a fi interesat de costuri și fiind deplin conștient că valoarea materialelor și a forței de muncă va fi decontată de societate prin situațiile de lucrări înaintate Primăriei Craiova.
O parte din activitatea infracțională a inculpatului Dobre Cristian, amintită mai sus, referitoare la derularea și decontarea lucrărilor, a fost cunoscută și de inculpatul Florescu Viorel, reprezentant al Primăriei Craiova, desemnat în echipa de implementare a proiectului dar și de inculpații Sabău Mariana și Gavrilă Gheorghe.
Inculpatul Dobre Cristian, pentru a-și asigura sprijinul dirigintelui de șantier Romanescu Cezar Răzvan, a remis acestuia, indirect prin intermediul altor persoane (inculpații Luis Guilherme Gomes de Almeida și Cojocaru Irina Liliana), sume de bani necuvenite, inclusiv sub forma unui contract fictiv de prestări servicii (în total 115.426.56 lei și 7.000 euro). Pentru a ascunde și disimula adevărata proveniență a sumei de 115.426.56 lei, obținută de către dirigintele de șantier în modalitatea de mai sus, inculpatul Romanescu Marius Florin a semnat și ștampilat două rapoarte de activitate atașate ca documente justificative la două facturi fiscale, cunoscând că activitățile menționate în cuprinsul acestora nu fuseseră executate.
Urmare a acestei conduite infracționale, Primăria Craiova și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice au fost prejudiciate cu suma totală de 5.547.055 lei (aprox. 1.232.678 euro), care reprezintă în același timp și un folos patrimonial necuvenit realizat de societatea controlată de inculpat.

În cauză, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Dobre Cristian, S.C. Project Thc S.R.L, S.C. Polystart Impex S.R.L., Sabău Mariana, S.C. Idp Proiect s.r.l.,Răgălie Tudor și Florescu Viorel.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

DNA face precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS