17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCinci candidaţi la postul de director de şcoală au picat proba interviului

Cinci candidaţi la postul de director de şcoală au picat proba interviului

Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj
Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj a finalizat evaluarea candidaţilor care au aspirat la un post de director sau director adjunct în învăţământul preuniversitar. La sfârşitul săptămânii trecute, au fost evaluaţi ultimii candidaţi programaţi şi astfel s-a intrat în perioada de depunere a contestaţiilor. Potrivit conducerii ISJ Gorj, ultima evaluare a constat în analiza CV-ului şi susţinerea probei de interviu. Cinci cadre didactice, aspirante la funcția de manager de grădiniţă, şcoală sau liceu, nu au reușit să treacă de proba evaluării CV-ului şi a interviului, deşi obţinuseră un punctaj corespunzător la proba scrisă. Conform rezultatelor de dinainte de soluţionarea contestaţiilor, la cele mai multe unități de învățământ din Târgu Jiu, directorii au fost reconfirmați pe funcție. Printre aceștia se numără Dorin Tașcău, la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu, Gheorghe Nichifor, la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu“, dar și Aurel Popescu, la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu“, tot din municipiu.

Şi-au pierdut funcţia

În urma evaluărilor, există însă și unități de în­vățământ unde foștii directori și-au pierdut funcția de conducere. Este vorba de Niculina Chițulescu, fostul director al Colegiului Tehnic Motru. Locul acesteia a fost luat de Adela Rușeț, care a obținut un punctaj mai mare. „S-au încheiat evaluările de CV-uri şi probele de interviu. Rezultatele au fost mulţumitoare. Au fost puţini care nu s-au prezentat şi doar cinci candidați care nu au promovat proba de evaluare a CV-ului şi proba interviului“, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, care a precizat că rezultatele finale vor fi afișate pe 17 decembrie, după solu­ţionarea contestațiilor: „Ur­mează o perioadă de depunere a contestaţiilor şi de soluţionare a acestora până în decembrie, când pe 17 decembrie, vom şti cu adevărat numele directorilor care au fost admişi în cadrul acestui concurs. Contestaţiile nu vizează evaluarea CV-ului, ci evaluarea ofertei manageriale care a fost depusă de fiecare director în parte“, a mai spus Georgeta Popescu.

11 şcoli vor rămâne fără directori

În total, la concursul pentru stabilirea directorilor de unităţi de învăţământ s-au înscris 182 de candidaţi, însă doar unii dintre aceștia au reuşit să susţină ultima probă. În învăţământul preuniversitar din Gorj sunt disponibile 162 de posturi de director şi director adjunct, 112 fiind de director. Procentul de promovare la proba scrisă a fost de 85%. Este de precizat că la 11 școli din câteva localităţi ale județului Gorj nu s-au înregistrat cereri pentru ocuparea funcțiilor de directori sau de directori adjuncți. Este vorba de unităâi de învățământ din localităţile Bengeşti-Ciocadia, Plopşoru, Sâmbotin, Alimpeşti, Logreşti, Samarineşti, Scoarţa, Ţicleni, de Colegiul Naţional „Tudor Arghezi“ din Târgu Cărbuneşti şi de CSS Târgu Jiu. Şcolile respective vor fi conduse în continuare de manageri interimari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS