22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDe vorbă cu un deţinut: „L-am tăiat pentru că am crezut că mi-a omorât căţelul“

De vorbă cu un deţinut: „L-am tăiat pentru că am crezut că mi-a omorât căţelul“

Tânărul condamnat pentru tentativă de omor mai are de petrecut ani grei în Penitenciarul Craiova
Tânărul condamnat pentru tentativă de omor mai are de petrecut ani grei în Penitenciarul Craiova

Are 31 de ani şi a fost deja condamnat de două ori pentru tentativă de omor. I.P. nu a avut o viaţă pe care să o regrete, iar singura fiinţă pentru care vrea să se îndrepte şi să devină un om mai bun este mama lui.

În timpul unei copilării destul de nefericite, când mama şi tatăl său au divorţat, I.P. a ales un anturaj ce l-a transformat într-un om violent și care în momentele în care consuma alcool nu se putea dezlipi de cuţit. La doar 12 ani intra în lumea „combinaţiilor“, cum numeşte el infracțiunile, fără să îşi imagineze că oamenii în care începea să creadă sau pe care îi vedea ca pe niște idoli aveau să-l conducă pe drumul pierzaniei. S-a maturizat înainte de vreme, iar cuţitul era tovarăşul lui permanent, pentru că trăia printre oameni periculoşi. „Sunt închis pentru tentativă de omor calificat. Aveam un căţel pe care voiam să îl duc la mama. În momentul în care am traversat strada pe trecerea de pietoni, un şofer mi-a lovit căţelul, iar în următoarele clipe nu l-am mai văzut. Eram sub influenţa alcoolului şi pentru că îmi iubeam enorm căţelul, atunci parcă am văzut negru în faţa ochilor. M-am dus la uşa maşinii şi m-am luat la bătaie cu bărbatul care era la volan. În timpul altercaţiei, eu am scos cuţitul, de care nu mă puteam despărţi mai ales atunci când beam alcool, şi l-am tăiat iniţial pe faţă şi apoi în zona abdomenului. Ironia sorţii a făcut ca după aceea să apară căţelul lângă mine. Nu mi-l omorâse“, a povestit bărbatul.
Avea puțin peste 25 de ani când a făcut cunoştinţă cu lumea din spatele gratiilor, lume pe care recunoaşte că şi-a dorit să o cunoască, mânat de o curiozitate pe care o aveau mulţi din anturajul său. Și tatăl său ajunsese la închisoare de câteva ori, pentru că se ocupa cu furturile. Prima dată a fost încarcerat tot pentru tentativă de omor. „Sincer să fiu, eram foarte curios să văd cum e în puşcărie, însă nu credeam neapărat că voi ajunge acolo. De la 12 ani am început să umblu cu fel şi fel de băieţi dubioşi, pe care i-am văzut cu arme sau făcând diferite lucruri urâte. În perioada în care s-a întâmplat povestea cu căţelul, eram ameninţat de o persoană şi eram pregătit să mă apăr. Am mania cuţitului, iar prima dată am fost închis tot pentru că am tăiat un om, cu care am avut un scandal. Atunci am primit trei ani şi jumătate, dar acum mi-au dat 12 ani“, a povestit I.P.

În curtea şcolii s-a transformat în infractor

Tânărul a povestit cu nonşalanţă cum era viaţa lui înainte de a ajunge la închisoare şi cum a fost părtaş la multe infracţiuni, pe care le comitea sub influenţa şi coordonarea celor care aveau o experienţă vastă. A crescut fără tată şi mama sa era nevoită să muncească mult pentru a-l putea creşte. „Părinţii mei erau despărţiţi. Pe mine m-a crescut mama şi ea mergea în fiecare zi la serviciu. Eu rămâneam tot timpul singur acasă. Până la 12 ani eram ca o fetiţă de cuminte şi de ascultător, dar de atunci m-am transformat total. Totul a început în curtea şcolii. Acolo veneau tot felul de băieţi mai mari, care ne puneau să ne batem şi mai departe ne transformau în cărăuşi şi făceam infracţiuni pentru ei. Aşa am fost şi eu“, a mai spus bărbatul.

„Mama este depresivă şi consumă alcool de când am intrat în închisoare“

Când era mic avea un vis, acela de a se face toboşar. Totul s-a năruit, însă, odată cu alegerile proaste care aveau să îi schimbe complet viaţa. „Poate o să râdeţi de mine, dar voiam să mă fac toboşar. Aveam un vecin care făcea acest lucru şi îl admiram foarte mult. Din păcate, mama nu a avut bani atunci să îmi cumpere o tobă. Apoi, după câţiva ani, am luat-o razna şi nu m-am mai gândit la asta“, a povestit gânditor I.P.

Când vorbeşte despre mama lui, se întristează. Ea este singura care îl vizitează acum, chiar dacă faptele lui au făcut-o să se îmbolnăvească de supărare. „Mama suferea enorm din cauză că făceam prostii. De când am intrat în închisoare este depresivă şi a început să consume alcool. Cel mai mult regret că am făcut-o să sufere atât de mult. O să încerc din răsputeri să nu mai repet fapta pentru care sunt aici pentru că dacă mai fac asta o dată, o sa îmi petrec aici întreaga viaţă. Mai am o soră, ea o ajută acum pe mama, dar mama ar fi vrut ca eu să fiu lângă ea“, a explicat bărbatul.

Face origami şi le oferă cadou

Timpul trece greu în spaţiul îngust al penitenciarului, dar I.P. şi-a găsit o activitate care îl ajută să suporte mai ușor zilele de detenţie și îi oferă satisfacţii sufleteşti. „Fac origami. Mă ajută să mă relaxez şi să îmi treacă mai repede timpul. Primul lucru pe care l-am făcut a fost un portofel maro, pe care i l-am dăruit din toată inima mamei. Acum îi fac o geantă. Mai fac diverse obiecte pe care le dau colegilor, iar ei le dau celor care îi vizitează. Mă încântă foarte mult că pot să fac cadouri. Merg şi la cursuri, sunt în clasa a X-a“, ne-a povestit zâmbind tânărul.

 

Acesta și-a încheiat povestea lui de viață spunându-ne că îi pare rău pentru ce a făcut şi că speră ca până iese din închisoare să îi dispară total obsesia de a purta cuţit. Vrea să-și întemeieze o familie, să facă un copil, pentru că este convins că acest lucru îl va transforma într-un om bun, care va uita de viața urâtă începută la 12 ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS