10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

O lună la ţară

Claudiu Bleonţ şi Iulia Colan într-o scenă din „O lună la ţară“
Claudiu Bleonţ şi Iulia Colan într-o scenă din „O lună la ţară“

Stagiunea Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ s-a deschis cu o întârziere de aproape o lună faţă de alţi ani, aşa cum recunoaște şi directorul Alexandru Boureanu. „Am fost prezenţi la nu mai puţin de cinci festivaluri peste hotare. Ne cerem scuze spectatorilor, dar cred că este important ca numele Teatrului Naţional din Craiova să fie purtat şi pe alte meridiane“, a precizat directorul Naţionalului craiovean în preambulul spectacolului care a deschis stagiunea. Este vorba despre „O lună la ţară“, piesă scrisă de Ivan Turgheniev, care nu a mai fost prezentată până acum pe scena craioveană. Spectacolul, montat de regizorul Cristi Juncu, îmbină textul clasic cu o viziune regizorală modernă în care spaţiul deschis permite actorilor să se desfăşoare. Subiectul alătură mai multe poveşti de cuplu, unele pasionale, altele triste, altele groteşti, toate petrecându-se în decorul unei case boiereşti de la ţară. Dramele pe care personajele le trăiesc aici sunt amplificate de atmosfera de provincie pe care, după Turgheniev, o va descrie magistral Cehov. Distribuţia spectacolului îi aduce pe scenă pe Claudiu Bleonţ, Iulia Colan, Claudiu Mihail, Ioana Manciu, Costinela Ungureanu, Cătălin Vieru, Alex Calangiu, Iulia Lazăr, Valentin Mihali, Adrian Andone, Tamara Popescu, Dragoș Măceşeanu, Alina Mangra și Alexandru Dragomir. Decorul este semnat de Cosmin Ardeleanu, costumele de Cristina Milea, iar coregrafia de Attila Bordas.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS