-1.5 C
Craiova
joi, 22 februarie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMecanica inimii, de Mathias Malzieu Editura Nemira

Mecanica inimii, de Mathias Malzieu Editura Nemira

Foto: www.nemira.ro
Foto: www.nemira.ro

Dacă v-a plăcut „Micul prinţ“, gustaţi şi din „Mecanica inimii“, o carte ca o inimioară de turtă dulce pentru copii mari.
Alegorie luxuriantă creată din vise, imagini, sclipiri, întuneric şi fantasme, însufleţită de un cântăreţ-autor-compozitor unic, „Mecanica inimii“ este o carte muzicală prin poezia trăirilor, despre un băiat cu un ceasornic în loc de inimă şi dragostea lui pentru micuţa cântăreaţă andaluză.
Imaginaţi-vă că, într-o zi, cineva pune în locul inimii voastre un mecanism acorporal, care se poate frânge la cea mai mică emoţie! Imaginaţi-vă că aveţi posibilitatea de a face orice şi oricând cu excepţia unui singur lucru: acela de a vă îndrăgosti! După cum ştim cu toţii, iubirea nu este un sentiment pe care îl putem controla, nu este deloc uşor de prevăzut şi apoi de întreţinut, este poate singurul sentiment care ne poartă pe aripile sale, fără a avea nici o cârmă spre a o îndrepta spre un ţărm sau altul.
„Ne iubim ca două beţe de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sărutăm, ci provocăm «incendii». Cât sunt de înalt, de un metru şaizeci şi şase şi jumătate, corpul mi-e zgâlţâit de un cutremur de pământ. Inima evadează din învelişul-închisoare, se scurge prin artere, îmi ajunge în ţeastă şi se preschimbă în creier. Sunt tot o inimă, de la fiecare muşchi până în vârful degetelor!“, scrie Mathias Malzieu, în „Mecanica inimii“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS