16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAnchetă a Ministerului Sănătăţii la Spitalul Judeţean Craiova

Anchetă a Ministerului Sănătăţii la Spitalul Judeţean Craiova

operatie3

Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu
Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu

Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, va trimite săptămâna viitoare Corpul de Control la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, după ce două persoane au murit în urma unor operaţii efectuate cu sprijinul unor medici străini care nu aveau, însă, aprobare temporară sau ocazională de prestare de servicii medicale în România de la Colegiul Medicilor.

Ministerul Sănătăţii arată, într-un comunicat, că nouă astfel de operaţii au avut loc la spitalul din Craiova în perioada 25-27 mai 2016. Toţi cei nouă pacienţi operaţi sufereau de obezitate morbidă, iar doi dintre ei au decedat după intervenţiile chirurgicale. Operaţiile au fost efectuate de echipe mixte: medici români şi doi chirurgi de la Centrul Integrat de Tratament al Obezităţii Morbide din Franţa.
Inspecţia Sanitară a sesizat Colegiul Medicilor şi Agenţia Medicamentului pentru controale la Spitalul de Urgenţă Craiova, iar ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, a cerut Corpului de Control al Ministerului să efectueze verificări, controlul urmând să demareze la începutul săptămânii viitoare.
„Inspecţia Sanitară a sesizat Colegiul Medicilor cu privire la nouă operaţii efectuate cu sprijinul unor medici străini la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova fără aprobare temporară sau ocazională de prestare de servicii medicale în România de la Colegiul Medicilor“, se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.
„Inspectorii au mai sesizat şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale cu privire la utilizarea în cadrul acestor operaţii a unor dispozitive şi consumabile provenite şi din sponsorizări pentru care nu există contracte de sponsorizare, respectiv documente care să ateste calitatea acestora. Răspunderea pentru obţinerea aprobărilor, respectiv pentru documentaţia aferentă dispozitivelor medicale aparţine Spitalului Judeţean, nu medicilor din Franţa“, se mai arată în comunicat.
Ministrul sănătăţii condamnă „orice acţiune care ar putea arunca îndoieli asupra cooperării internaţionale dintre spitalele româneşti şi specialişti străini. Intensificarea acestei cooperări este una dintre priorităţile mandatului meu, parteneriate cu spitale din afară ţării şi cooperarea între medici români şi străini dovedindu-se de nenumărate ori benefice pentru pacienţii români“.

Ce s-a întâmplat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova

În perioada 25-27 mai 2016, nouă pacienţi cu diagnosticul de obezitate morbidă au fost operaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova de către echipe mixte de chirurgi. Au participat doi medici chirurgi de la Centrul Integrat de Tratament al Obezităţii Morbide din Franţa.
În data de 25 mai, un pacient în vârstă de 47 de ani a fost operat. Diagnosticul său a fost obezitate morbidă, hipertensiune arterială, esofagită peptică gr. A. Evoluţia a fost pozitivă, investigaţiile postoperatorii nu au arătat complicaţii. A fost externat în data de 3 iunie. Pe 6 iulie, pacientul a fost reinternat de urgenţă, dar nu a putut fi operat din cauza hemoglobinei foarte scăzute. Pe 8 iulie, pacientul a decedat. Diagnosticul de deces este stare toxico-septică, fistulă gastrică, peritonită generalizată, obezitate morbidă.
Un pacient de 43 de ani a fost operat pe 27 mai. Diagnosticul de externare a fost diabet zaharat tip I, insuficiență cardiacă cl. II, miocardiopatie mixtă, dislipidemie, aritmie extrasistolică ventriculară, insuficiență venoasă membre inferioare, fistulă gastrică postoperatorie. Pacientul a fost externat afebril, stabil hemodinamic. A decedat vineri, la 17 zile de la externare, la domiciliu.
Un pacient de 42 de ani a fost operat în aceeaşi zi şi externat pe 13 iunie. Diagnosticul a fost obezitate morbidă, diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială, insuficiență venoasă cronică, arteriopatie diabetică, colită cu Clostridium Difficile şi gangrenă gamba stângă. A fost reinternat pe 18 iunie şi urmează tratament pentru plăgi infectate la gambe. Pacientul a fost declarat cu infecţie nosocomială cu Klebsiella şi cu Clostridium Difficile. Au fost verificate documentele de raportare a infecţiilor şi acestea sunt conforme.
O pacientă de 33 de ani a fost operată în aceeaşi perioadă cu diagnosticul de externare obezitate morbidă, guşă chistică lob drept, pneumonie bazală stânga, pleurezie stânga, abces subfrenic stâng. Evoluţia postoperatorie nu a fost pozitivă, pe 7 iunie analizele au evidenţiat rezultat pozitiv pentru Stafilococ sp, Bacil Gram negativ, Stafilococ coagulazo negativ. Pe 9 iunie a fost operată din nou, urmează tratament cu antibiotice, iar evoluţia este lent pozitivă.
Alina Neagu – HotNews.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS