Uscăci, satul doljean uitat de lume, rămâne cufundat în noroi. De ani buni, situația este aceeași: copii purtați în spate de părinți de la microbuzul școlii care îi lasă la intrarea în sat până acasă, oameni ce și-au pierdut speranța că într-o bună zi piatra va lua locul noroiului.
În urmă cu un an și jumătate, undeva în luna decembrie, o echipă a Gazetei de Sud și Alege TV se deplasa în satul Uscăci, răspunzând unei sesizări venite din partea locuitorilor care ne semnalau situația greu de suportat: de ani buni, ulițele satului erau cuprinse de noroi. Am revenit în satul Uscăci, care aparține Filiașiului, și am găsit aceeași imagine dezolantă. Aceiași bătrâni izolați în propriile gospodării, pentru că noroiul de pe ulițe le face imposibilă deplasarea, animale care se scufundă în pământul alunecos și moale, copii purtați în spate de părinți.
Situația este disperată. Răbdarea oamenilor care își duc traiul pe aceste meleaguri este la limită. Bătrânii locului nu mai părăsesc gospodăriile, căci riscul este prea mare. Pământul moale și alunecos le face pe alocuri imposibilă deplasarea. „E vai de noi! Dacă moare omul, numai cu avionul îl putem duce la groapă. Nu putem circula cu absolut nimic. Ăștia sunt primarii! Fac ce fac până intră la primărie și cam atât. Nu au pus nici o mașină de piatră. Am 78 de ani și tot așa am pomenit. Nu s-a schimbat nimic, doar fostul primar a băgat stâlpii ăștia de lumină, că astfel muream în beznă. Stăteam cu lampa, cum era odată. Bătrânii nu pot ieși să-și ia o cană cu apă. Norocul unora este că au fântână în curte. Fără cizme nu se poate. Au plecat două fete la școală. S-au întors pentru că nu au putut trece de nămol“, a spus Ion Mânătărgă, localnic.
Nici animalele nu mai sunt duse la pășunat, căci nu puține au fost situațiile în care au rămas împotmolite. „Avem de dat cu îngrășăminte și nu putem să ajungem cu căruțele. Alaltăieri mi-a căzut calul în nămol. Ce e în capul satului, e moarte… Până la mijloc intră caii. Nu se poate așa ceva! A fost un copilaș bolnav, am dat telefon la salvare, dar nu a putut ajunge. A mers cu el în spinare în vale, până unde au putut ajunge medicii. Nu se poate!“, s-a plâns Paraschiva Nicolaron.
Accesul este din ce în ce mai greu
Odată ce pășeşti pe ulițele satului, piciorul ți se scufundă până la gleznă în noroi. În stânga și în dreapta drumului, dincolo de gardurile din crengi împletite, sunt case părăsite. Accesul este din ce în ce mai greu. Nutrim speranța că poate situația este ceva mai bună odată ce înaintăm. E drept, imaginea caselor se schimbă, a drumului nici pomeneală. Doi cai mânați de un localnic fac cu greu față noroiului. Mirosul este greu, deși satul e înconjurat de coline îmbrăcate de păduri. De vină este bălegarul strâns de localnici în curți, pentru că nu îl pot căra și împrăștia pe câmp, din cauza noroiului de pe ulițe care le face imposibil accesul. Tabloul satului Uscăci este sumbru. E greu de imaginat că în secolul XXI mai există astfel de locuri. „Noi trăim pe la 1907. Școala e închisă. Cred că ăsta este viitorul copiilor și al locului. Se va pune lacătul peste tot sau poate noroiul ne va acoperi. Satul se va termina. Ăsta e un loc uitat de lume. Numai Dumnezeu, dacă vrea, să-l mai vadă! Uneori cred că și El uită de noi“, a spus Ion Pițigoi.
Copii purtați în spate prin noroaie
Noroiul pare să acapareze totul, poate chiar și speranțele, viitorul. În timp ce-și poartă copiii în spate prin pământul moale, părinții strâng din dinți, dar știu că numai îndrumându-i spre calea învățăturii îi vor scoate din noroiul care stă să îi sufoce. În fiecare dimineață pun în plase cizmele și pantalonii buni, pentru ca la marginea satului să-și poată schimba hainele și încălțările murdare de noroi. Scenariul se repetă în miezul zilei. Când gongul ceasului anunță ora 12.00, părinții iau din nou noroiul în picioare, pentru a aștepta microbuzul școlii. Bat la poarta primei case, unde le sunt găzduite hăinuțele și încălțămintea copiilor lăsate de dimineață. Pornesc apoi spre casă. Copiii pășesc pe urmele lăsate de cizmele tatălui sau mamei, în vreme ce prichindeii de grădiniță stau agățați de gâtul părinților, căci drumul e anevoios.
„Avem copii la școală. Îi ducem în fiecare zi un kilometru în spinare până la microbuz, în vale, la matcă, așa cum spunem noi. Lăsăm schimburi la o vecină din marginea satului. Îi descălțăm de cizmele de cauciuc și le punem pe cele bune, să nu meargă murdari de noroi la școală, să ne râdă lumea. Trebuie să-i luăm în spinare, că sunt mici. Am avut copilul bolnav. Era să moară în brațe până să ajung în vale la salvare, căci medicii nu puteau ajunge la noi. Chiar nu se poate lua nici o măsură? Apă cărăm tocmai de jos. Punem caii la căruță, căci cu ei ne zbatem. E ceva de necrezut!“, a spus un părinte în timp ce aștepta microbuzul școlii.
Situația este cunoscută la Primăria Filiași. „Am solicitat ajutorul unui consultant tehnic. S-au făcut măsurători pe întreg traseul care parcurge acest sat. S-a stabilit că pe o anumită suprafață se va face o verificare a întregii cantități de pământ pentru a se vedea dacă sunt sau nu izvoare de apă, iar pentru restul se vor face balastări. Noi am dat o dată estimativă pentru începerea lucrărilor ca fiind 15 martie. Avem obligația morală să rezolvăm problema pentru că oamenii au fost răbdători cu noi“, a precizat viceprimarul Gheorghe Ilie.
În acest tablou în care noroiul inundă tot, oamenii locului luptă din răsputeri: copiii lor merită un viitor mai bun, care să se construiască departe de imaginea pământului moale care vrea să înghită totul.
