10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBeciuri și grădini sub apă la Mârșani

Beciuri și grădini sub apă la Mârșani

Unii dintre locuitorii comunei doljene Mârșani sunt într-o situație disperată. Odată cu încălzirea vremii și cu ploile din ultima perioadă, grădinile și beciurile celor de pe strada Canalului au fost inundate. Acoperirea canalelor de desecare face ca situația să se repete an de an.

Grădinile și beciurile localnicilor de pe strada Canalului, din comuna doljeană Mârșani, sunt pline de apă. Proviziile pentru iarnă, butoaiele cu murături și cu vin sunt scufundate în apă. Grajdurile în care sunt adăpostite animalele sunt și ele inundate. „Grajdul este afectat. Am pus paie de jumătate de metru ca să nu stea în apă vaca și vițelul“, ne spune Ion Kochler, arătându-ne în ce condiții își ține animalele.
Disperarea oamenilor e cu atât mai mare cu cât situația se repetă în fiecare an. „Este o situație urâtă, veche de vreo 20 de ani. În fiecare iarnă, apa urcă în beciuri. Terenul pe care se aflau canalele de desecare a fost dat oamenilor, care le-au astupat. Acum nu s-au mai făcut cum au fost ele proiectate inițial, sunt săpate șanțuri mici. Ce cantitate de apă pot să preia? E un pârâiaș de jumătate de metru. Stăm cu animalele în apă, cu apa sub casă, în beciuri. Ar trebui lățit, adâncit“, a precizat Ion Kochler.
În beciul său, peste care este construită bucătăria, apa a urcat până la primele trepte de acces. Borcane de murături, tot felul de conserve, butoiul cu varză, cu vin sunt cu totul scufundate în apă. Oamenii se uită neputincioși la proviziile lor și privesc cu teamă în suflet la casă. Structura sa este evident afectată de apă. Speră ca problemele să le fie rezolvate, ca să nu ajungă să-și vadă munca de-o viață cum se duce pe apă. „O să vină primăvara, cu ploi, și o să fim scoși cu totul afară din casă. Suntem terminați!“, spune cu amărăciune Ion Kochler.

Beciuri inundate

Altă gospodărie de pe strada Canalului, aceeași problemă. În beci, proviziile casei, lăzile cu cartofi, cu ceapă sunt acoperite de apă. Doar o lădiță de morcovi și câteva sticle cu suc de roșii au fost salvate și urcate pe trepte, unde apa nu a ajuns încă.
„De astă-toamnă stau cu apa în beci. Am încercat să ajung la borcane, dar nu am putut. Apa este extrem de rece și adâncă. Mi s-a dat totul peste cap. Și grădina de zece ari, de peste drum de casă, este inundată. Chiar dacă se trage apa, nu pot să pun nimic, că nu intră nici un tractor acolo, pentru că nu mai iese. Nici nu mai țin minte de când nu am mai folosit bucata asta de pământ“, ne povestește Georgică Grecu.
La poarta unei alte gospodării, o bătrânică ne invită să-i vedem beciul inundat. „Vine apa peste noi! Avem beciul plin. Am cărat pământ ca să nu ne mai inunde grădina, de mi s-a îmbolnăvit omul. De câte ori vine toamna, iarna, așa ni se întâmplă. Dacă vrei să faci canal, vecinul nu te lasă. Ăștia sunt oamenii!“, spune Maria Pârvu.

Soluții de compromis

La Primăria comunei Mârșani, situația este cunoscută, iar cei de la Serviciul Situații de Urgență încearcă să găsească soluții. „Pe strada Ciunei s-a intervenit pentru desecarea terenurilor pe de strada paralelă, Canalului. Am intervenit cu oamenii de la 416 pentru decolmatarea canalelor și curățarea lor de bălării. Am săpat și un canal. Apa a început să curgă, dar foarte încet, din cauza gheții care este în canalul colector de scurgere aflat la marginea satului. Problema se rezolvă, dar este vorba de o perioadă mai lungă de timp, o lună, poate și mai bine. Canalul va rămâne în stadiul în care este și sperăm să nu mai fie situații de acest gen. Avem probleme însă cu acele canale care sunt pe proprietățile oamenilor. Fără acordul lor nu putem intra în curți, pentru că am face un abuz. După ce se scurge apa, le acoperă și își cultivă terenul“, a precizat Mihai Costinel Anghel, șef Serviciu Situații de Urgență.
Până când toată comunitatea va înțelege gravitatea situației şi necesitatea canalelor de desecare de pe propriile terenuri, proviziile oamenilor vor pluti în apă, iar în locul răsadurilor vor crește bălțile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS