5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSărbători perfecte, pe pârtie, la Rânca

Sărbători perfecte, pe pârtie, la Rânca

Mii de turişti au luat cu asalt zona montană Rânca, din nordul judeţului Gorj. Aceștia au ales să îşi petreacă Crăciunul la cota 1.650, la poalele Munţilor Parâng. Potrivit Serviciului Public Salvamont Gorj, în zilele Crăciunului, la Rânca au funcţionat trei pârtii, iar locurile în cabane şi pensiuni au fost ocupate în proporţie de peste 90%. Rânca a fost una din puţinele zone montane din ţară unde s-a putut schia în bune condiţii. Administratorii de pârtii au folosit şi tunuri de zăpadă pentru a-i ajuta pe turişti să practice sporturile de iarnă, pe cele trei pârtii. Nici cabanierii nu s-au lăsat mai prejos şi le-au oferit turiştilor mese îmbelşugate, atmosfera fiind asigurată de tarafuri şi formaţii de muzică populară din judeţ.

Peste 5.000 de turişti a doua zi de Crăciun

Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public al Salvamont Gorj, a declarat că, spre deosebire de alţi ani, Crăciunul a fost liniştit la Rânca, din punctul de vedere al evenimentelor. Cel mai mare aflux de persoane a fost înregistrat a doua zi de Crăciun, respectiv peste 5.000 de turişti. „Toată lumea a fost mulţumită. A fost un Crăciun perfect, comparativ cu ce am avut în ultimii ani. Mă refer la vremea rea. A fost lume multă şi pe pârtii, şi în cabane. A doua zi de Crăciun au fost peste 5.000 de persoane în Rânca. Cabanierii spun că au fost rezervări făcute la peste 90% din capacitate, plus că în fiecare zi au urcat între o mie şi două mii de persoane, care coborau seara. Drumul a fost bun, s-a urcat fără probleme“, a declarat Sabin Cornoiu.

Intervenţii pe pârtii

Iubitorii sporturilor de iarnă au avut la dispoziţie două pârtii în centrul staţiunii, respectiv M1 şi M2, precum şi pârtia Junior de la intrarea în zona pensiunilor. „În restul staţiunii, zăpada este foarte mică, dar şi pe restul pârtiilor. Este vorba de două în centru şi pârtia de sub Vârful Păpuşa. Sunt impracticabile pentru că este zăpadă puţină. În ceea ce priveşte intervenţiile echipelor salvamont care au asigurat permanenţa în zonă am avut zile liniştite. În total, am avut din 24 şi până pe 27 decembrie, la prânz, 16 intervenţii: entorse, plăgi. Jumătate din cazuri au fost trimise la spital pentru control medical de specialitate. Zăpada pe pârtii măsoară între 20 şi 40 de centimetri şi se poate schia. Când temperaturile permit sunt puse în funcţiune tunurile de zăpadă“, a mai spus şeful Salvamont Gorj.

Drumarii au asigurat permanența

Drumul Naţional 67 C Novaci – Rânca s-a prezentat în condiţii foarte bune, iar conducătorii auto nu au avut nevoie de lanţuri pentru a putea ajunge cu autovehiculele în zona montană. „Pentru a ne asigura că Moş Crăciun va ajunge în siguranţă cu cadourile la toţi cei care îl aşteptau, în această perioadă vom asigura permanenţa la toate districtele, dar şi la sediul Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu. Se vor efectua revizii permanent şi se va acţiona cu material antiderapant şi produse ecologice în vederea evitării formării poleiului. În cazul în care se constată probleme pe drumurile naţionale stăm la dispoziţia cetăţenilor nonstop, la următoarele numere de telefon: 0253.213.605 şi 0372.735.616“, potrivit Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu.

Rânca, recomandată de specialişti

Potrivit specialiştilor, părinții care vor să beneficieze de pârtii bune de schi în prima săptămână a lunii ianuarie, când este încă vacanță, pot alege stațiuni precum Rânca, Toplița și Straja. Rânca este mai puţin aglomerată şi este bine echipată pentru practicarea sporturilor de iarnă în condiţii de siguranţă, mai ales pentru începători, indiferent de vârstă. „Prima săptămână din ianuarie este posibil să nu ofere prețuri prea de mici. Cred că undeva din 6 – 7 ianuarie vom intra pe reduceri. Celor care intenționează să se bucure încă de vacanță în prima săptămână din ianuarie le recomand să facă rezervări din timp și să opteze, pe cât posibil, pentru zilele din timpul săptămânii, când hotelurile, dar și pârtiile sunt mai puțin aglomerate. Dacă nu au anumite constrângeri legate de drumul până acolo, le-aș recomanda părinților să se orienteze și asupra pârtiilor mai mici sau mai puțin cunoscute din România. În ultimii ani, din ce în ce mai mulți turiști aleg să schieze în stațiuni precum Toplița, Rânca și Straja“, a spus Răzvan Pascu, consultant în marketing turistic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS