10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrefectura a publicat contractele de deszăpezire

Prefectura a publicat contractele de deszăpezire

Majoritatea primăriilor vor folosi utilaje proprii (Foto: Eugen Măruţă)
Majoritatea primăriilor vor folosi utilaje proprii (Foto: Eugen Măruţă)

Prefectul de Gorj, Alin Văcaru, a publicat pe site-ul instituţiei contractele privind deszăpezirea drumurilor din judeţ, fie că este vorba de cele naţionale, judeţene sau comunale. Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, i-a somat pe prefecţi să facă publice contractele de deszăpezire pentru o mai bună coordonare a activităţii şi luarea de măsuri acolo unde sunt deficienţe. Prefectul Alin Văcaru s-a conformat, iar pe site-ul instituţiei au fost publicate toate situaţiile privitoare la cum şi de către cine va fi realizată deszăpezirea pe drumurile naţionale, judeţene şi comunale. Drumurile naţionale vor fi deszăpezite de Gecor SRL Giurgiu, în baza unui contract de 8,3 milioane de lei, fără TVA. Sunt acoperite toate cele opt zone traversate de drumuri naţionale. Drumurile judeţene aflate în administrarea Consiliului Judeţean Gorj vor fi deszăpezite de IDP Gorj, în baza unui contract de 8,8 milioane de lei fără TVA. Potrivit informării, 7% din drumurile judeţene nu vor fi deszăpezite, respectiv 59 de kilometri, întrucât este vorba de şosele puţin circulate în sezonul de iarnă sau chiar cu trafic închis. Deszăpezirea se va face doar în caz de necesitate.

Drumurile comunale şi străzile, în administrarea comunelor

Drumurile comunale şi străzile intră în administrarea comunelor sau a oraşelor. Informarea de pe site-ul prefecturii se referă la toate cele 70 de localităţi. Deszăpezirea la Târgu Jiu va fi asigurată de Edilitara Public, în baza unui contract de 1,6 milioane de lei, fără TVA. La Motru, deszăpezirea se va face cu utilaje proprii. În caz de necesitate se va apela la cele două unități miniere de pe teritoriul UAT Motru, respectiv Cariera Roșiuța și Cariera Lupoaia. La Novaci, deszăpezirea în zona Rânca, pe străzile interioare, este asigurată de MITDAVA SRL, în baza unui contract de 50.000 de lei, fără TVA, iar în orar se va interveni în procent de 70% cu utilaje proprii, iar pentru diferenţă procedura de atribuire a contractului este în derulare. La Rovinari, deszăpezirea costă 150.000 fără TVA şi va interveni SC Apă Canal Salubritate SRL. La Târgu Cărbuneşti, contractul de deszăpezire va fi asigurat de SC Salubris Gilort SRL, pentru aproape 10.000 de lei. La Tismana, deszăpezirea va fi asigurată de SC Valforest pentru un tarif de 150 de lei pe oră, materialul antiderapant costând peste 7.000 de lei.

Ydail Construct a câştigat la Turceni

Interesant este că firma care va asigura deszăpezire la Turceni este Ydail Construct SRL, contra sumei de 132.000 de lei, fără TVA. Firma este implicată în dosarul în care mai mulţi primari sunt acuzaţi că ar fi primit mită pentru atribuirea de lucrări. În oraşul Ţicleni, deszăpezirea se va face cu utilaje proprii. În ceea ce priveşte comunele, deszăpezirea este asigurată cu utilaje proprii, de firme cu răspundere limitată sau de persoane fizice autorizate. Există localităţi unde nu sunt încheiate contracte de deszăpezire, precum Aninoasa – achiziţie în derulare, Berleşti – se va încheia contract temporar, în funcţie de situaţie. La Fărcăşeşti, achiziţia este în derulare pentru zonele Roşia Jiu, Rogojelu şi Timişeni. La Padeş şi Vladimir, achiziţia serviciilor este în derulare, iar la Urdari se va acţiona cu utilaje proprii şi, în caz de necesitate, se va încheia şi un contract.

Contracte cu şase firme, în Baia de Fier

O situaţie aparte este la Baia de Fier, care administrează şi o parte din zona Rânca. Primăria Baia de Fier a încheiat contracte cu şase firme. Patru vor interveni în comună şi două la Rânca. Este vorba de SC Mitdava SRL Târgu Jiu (30.000 de lei fără TVA) pentru drumurile din zona Trupul A şi SC Janicos Trans SRL Târgu Jiu (38.000 de lei fără TVA), pentru drumurile din zona Trupul B, telescaun. În satele comunei vor interveni la deszăpezire următoarele firme: SC Barleduc SRL Baia de Fier, SC Geal Investment SRL Novaci, SC Carbgor Prod Concept SRL Pitești, SC Leodora SRL Baia de Fier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS