25.5 C
Craiova
sâmbătă, 25 septembrie, 2021
Știri de ultima orăLocalDoljMarș anti-Kozlodui la Craiova

Marș anti-Kozlodui la Craiova

Înfruntând ploaia, peste 100 de activiști au demonstrat ieri împotriva proiectelor nucleare de la Kozlodui, din cauza cărora Craiova se află în zona de risc nuclear. Deși peste 15.000 de persoane au semnat pentru un referendum local pe această temă, CL Craiova a respins inițiativa într-o ședință controversată, pe 24 septembrie.

Peste 100 de activiști ai Asociației Civice pentru Viață (ACV) din Craiova au participat ieri la un marș de protest împotriva noilor obiective nucleare de la Kozlodui (Bulgaria). Statul vecin vrea să construiască un depozit de deșeuri nucleare cu o capacitate de 350.000 de tone și un nou reactor, cu o putere instalată de 1.200 MW, la Kozlodui. Din cauza sitului nuclear, Craiova se află în zona de risc nuclear. Ultimele rapoarte arată că autoritățile nu sunt pregătite să facă față unei potențiale catastrofe nucleare. Activiștii militează pentru un referendum local pe această temă, pentru care au strâns peste 15.000 de semnături. Cu toate că au îndeplinit condițiile legale, Consiliul Local (CL) Craiova a respins referendumul, într-o ședință controversată, pe 24 septembrie. Înfruntând ploaia, activiștii s-au strâns în Piața „Mihai Viteazul“, înarmați cu pancarte inscripționate cu mesaje pentru autorități.
„15.000 au semnat, oare nu are impact?“, „S.O.S.! Dl Iohannis, Craiova vrea referendum, aleșii locali ne refuză“, „Vrem referendum local, cu mesaj național“, „Respectați convenția de la Aarhus și în Oltenia“ sunt câteva dintre mesajele afișate. În jurul orei 16.00, activiștii au pornit în marș pe următorul traseu: Piața „Mihai Viteazul“ – strada Unirii – strada Lipscani – strada C.S. Nicolăescu-Plopșor – Piața „Frații Buzești“ – Piața „Mihai Viteazul“. În fața Bisericii „Sfântul Ilie“, aceștia au rostit „Tatăl Nostru“, iar în fața Primăriei Craiova au păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor de la Colectiv și a persoanelor care au dispărut în accidentele nucleare. La final, liderul grupului de activiști, prof. Luminița Simoiu, a citit câteva fragmente tulburătoare din cartea „Dezastrul de la Cernobâl. Mărturii ale supraviețuitorilor“, a scriitoarei belaruse Svetlana Alexievich, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2015.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cinci răniți după un accident pe DN 1B, între...

Cinci persoane au fost preluate de ambulanţe şi transportate...

ȘTIRI GdS