22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrimăria Bolboşi, la un pas de insolvenţă

Primăria Bolboşi, la un pas de insolvenţă

Primăria comunei gorjene Bolboşi se află la un pas de insolvenţă pentru neplata unor datorii. Edilii aveau de achitat o sumă de bani unei firme de la care se realizase o achiziţie de piatră. Contractul a fost semnat în 2012, însă avea o clauză care prevedea penalizări de 1,5% pe zi. Primăria nu a avut fonduri să achite contractul, iar datoria a ajuns la 670.000 de lei. Curtea de Apel Craiova a dat recent dreptate furnizorului şi a obligat primăria să achite suma restantă şi penalităţile. Gheorghe Bilea, primarul din Bolboşi, a declarat că nu are de unde să plătească suma respectivă şi este nevoie de intervenţia guvernului, pentru a nu se ajunge la o situaţie critică.
„Avem o hotărâre de la Curtea de Apel Craiova şi avem de plătit vreo 670.000 de lei. Este vorba de o achiziţie de piatră din 2012, cu o penalizare de 1,5% pe zi. Aceasta în condiţiile în care conturile erau blocate şi s-a făcut un contract de achiziţie. Nu s-a putut plăti. Abia s-a început după un an şi ceva după ce s-au deblocat conturile. Asta a dus la apariţia penalităţilor fantastice. Dacă nu avem sprijin de la guvern pentru că suntem în criză financiară s-ar putea să intrăm în insolvenţă. Pentru suma asta o să fie cerută şi insolvenţa. Până acum nu au cerut“, a spus primarul din Bolboşi.

Mai au pe rol cinci procese

Edilul Gheorghe Bilea a precizat că pe rolul instanţelor de judecată mai sunt procese şi cu alte firme care solicită banii pe diferite lucrări. Primăria Bolboşi a avut la un moment dat conturile blocate şi nu a mai putut face plăţi, iar datoriile s-au acumulat în timp.
„Avem proiecte care sunt în derulare. Finalizarea unei biserici, o platformă betonată la un târg, un pod. Nu ştim dacă să le oprim sau să continuăm. Am făcut memorii către Prefectură, Consiliul Judeţean, Finanţe. Mai avem şi alte probleme.  Mai avem alte cinci acţiuni în instanţă, pentru modernizare târg, construcţia unor toalete la şcoli, reparaţii şcoli. Sperăm să nu le pierdem. Nu îl pierdeam nici pe primul, dar e ceva de nemaiauzit cu o asemenea clauză contractuală. La Tribunal am câştigat, iar la Curtea de Apel a fost paritate şi apoi s-a decis în favoarea firmei“, a spus Gheorghe Bilea, primarul din Bolboşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS