22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCardul de sănătate, gaură în bugetul spitalelor

Cardul de sănătate, gaură în bugetul spitalelor

Dacă pacienții nu prezintă cardul de sănătate la externare, deși în sistem figurează că l-au primit, spitalul nu primește bani pentru serviciile acordate bolnavilor
Dacă pacienții nu prezintă cardul de sănătate la externare, deși în sistem figurează că l-au primit, spitalul nu primește bani pentru serviciile acordate bolnavilor

Cardul de sănătate continuă să dea de furcă spitalelor și pacienților. La o lună de când utilizarea acestuia a devenit obligatorie, au apărut probleme la spitalele din judeţ. Pe lângă orele de așteptare apărute din cauza blocării sistemului, pierderile din cauza neprezentării cardului sunt de sute de mii de lei.

Informatizarea sistemului medical costă bugetele spitalelor. În majoritatea spitalelor doljene, multe servicii medicale nu au putut fi validate din cauză că numeroși pacienţi ajunşi la Urgenţe, care au avut nevoie de spitalizare continuă, nu au prezentat cardurile de sănătate la externare. Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova a pierdut în ultima lună de decontare în jur de 300.000 de lei. Mulți pacienți nu au prezentat cardul de sănătate la internare. SJU este un spital care internează mai mult de 50% din pacienți prin UPU. „Problema cea mai mare este legată de internările prin Urgență. În aceste situații, majoritatea pacienților sunt aduși cu salvarea și își uită actele acasă. Dacă pacientul nu are card la internare, dar știe CNP-ul, îl internăm așa. Dacă nu, sistemul de urgență te lasă să internezi pacientul fără să fie nevoie de card. Problema se pune la externare. Dacă locuința bolnavului se află la 100 km de spital și nu are aparținători sau nu reușesc să aducă acest card, spitalului îi sunt invalidate cazurile. Unitatea medicală pierde banii pentru că în sistem pacientul figurează ca având card, dar externarea se face fără card. Noi nu putem să lăsăm pacientul să se ducă acasă să ia cardul și apoi să vină să facem externarea“, a precizat dr. Bogdan Fănuță, managerul SJU.

„Sunt pacienți pentu care cheltuim extrem de mult, dar nu primim nici un ban“

Conducerea celui mai mare spital din Oltenia spune că a înștiințat Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj și CNAS despre această problemă. „Nu este normal, dacă pacientul nu are posibilitatea să aducă cardul, noi să fim păgubiți. Sunt pacienți pentru care cheltuim extrem de mult, dar pentru care nu primim nici un ban, și nu este corect! O să mai discutăm cu CAS Dolj și CNAS să vedem dacă se poate face o modificare legislativă. În ultima lună de decontare am pierdut în jur de 300.000 de lei. Mai putem să recuperăm această sumă la regularizarea de trimestru, dar, dacă în continuare vor exista aceste invalidări, nu putem să recuperăm mereu banii pierduți“, a specificat dr. Fănuță.
Și la Spitalul din Filiași au apărut probleme legate de validarea și decontarea serviciilor. Unitatea a pierdut în jur de 14.000 de lei. „Am avut și noi câteva cazuri, dar, fiind spital mic, ținem cu dinții să aducă mereu cardul. Dacă pacientul l-a uitat, le-am spus aparținătorilor să îl aducă, am sunat acasă. Spitalul are 154 de paturi și amploarea nu este atât de mare ca la un spital județean. Pe cei mai mulți pacienți aproape că îi cunoaștem și mai trimitem după carduri. Am folosit toate mijloacele și am revalidat toate cazurile care s-a putut“, a explicat dr. Ioana Dumitru, managerul spitalului din Filiași.
Spitalul din Dăbuleni a avut 20 de cazuri nevalidate, ceea ce în bani înseamnă 28.000 de lei. „Și noi am avut probleme, două zile nu a mers sistemul național și nu s-a ținut cont la decontare. Banii conform contractului i-am luat. Noi avem un număr de pacienți pe care să-i internăm impus de CAS, dacă depășim acest număr nu ne plătesc cazuri internate în plus. Au fost cam 20 de cazuri nevalidate, dar noi ne-am încadrat în numărul de cazuri impuse și ni s-a decontat suma stabilită prin contract. Am considerat practic că cele 20 de cazuri sunt peste suma contractată și nu primim nimic pentru ele“, a spus Ileana Măricuţoiu, managerul spitalului din Dăbuleni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS