12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj Calificările de care fug elevii

Calificările de care fug elevii

Elevii preferă calificările de mecanic auto, bucătar și mecanic agricol care nu le impun un program strict de lucru (Foto: Arhivă GdS)
Elevii preferă calificările de mecanic auto, bucătar și mecanic agricol care nu le impun un program strict de lucru (Foto: Arhivă GdS)

Elevii care optează pentru un liceu tehnic își aleg calificările folosind anumite principii, cum ar fi să nu presupună mult efort fizic și să nu aibă un program de opt ore. În aceste condiții, anumite domenii de pe piața muncii, deși oferă locuri de muncă, nu mai prezintă interes pentru tineri.

Preferințele elevilor în materie de calificări sunt cele care le oferă mult timp liber și posibilitatea de a avea o afacere. „Calificările cele mai căutate sunt cele de bucătar și mecanic auto și mai nou mecanic agricol. În acest sens, la Segarcea s-a suplimentat numărul de clase, a mai fost creată o clasă de mecanic agricol. Aleg aceste specializări pentru inserția pe piața muncii, pentru că au program flexibil sau îi ajută să-și deschidă propria afacere“, a precizat Simona Ciulu, inspector școlar pentru învățământul profesional și tehnic. La polul opus, se află calificările care sunt cerute pe piața muncii, dar pentru care optează un număr tot mai mic de elevi. „Calificările cerute de piața muncii sunt din domeniul construcțiilor, domeniul electric și mecanică. Acestea presupun o muncă fizică destul de grea și periculoasă, dar elevii nu se mai înscriu în număr mare“, a mai spus inspectorul școlar. De altfel, în ultimul timp, pentru a obține o calificare, elevii au început să opteze în special pentru școlile profesionale. „Am oferit anul acesta un număr mai mare de clase, având 1.151 de elevi înscriși față de anul trecut, când au fost 850 de elevi. Elevii care sunt școlarizați la învățământul profesional execută o parte din practică la agenții economici și apoi, după ce finalizează această formă, pot să continue liceul, să susțină bacalaureatul și să-și continue perfecționarea profesională“, a explicat inspectorul școlar Simona Ciulu. În plus, cei care optează pentru o școală profesională de trei ani primesc o bursă lunară de 200 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS