10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSurpriză uriașă la licitația pentru containerele îngropate ale Craiovei - Minutul de zece milioane de euro, anulat de judecători

Surpriză uriașă la licitația pentru containerele îngropate ale Craiovei – Minutul de zece milioane de euro, anulat de judecători

Containerele demonstrative de acum doi ani au rămas în paragină (Foto: Arhiva GdS)
Containerele demonstrative de acum doi ani au rămas în paragină (Foto: Arhiva GdS)

Răsturnare spectaculoasă de situație în cazul licitației de zece milioane de euro organizată de Consiliul Județean (CJ) Dolj pentru achiziționarea containerelor îngropate necesare colectării gunoiului din Craiova. Curtea de Apel Craiova a anulat acum două zile decizia CJ Dolj prin care acesta anulase licitația în care mai rămăsese o singură firmă concurentă. CJ invocase atunci o întârziere de un minut în depunerea documentației, iar Craiova părea că va rămâne fără containerele din fonduri europene pe Master Planul de Deșeuri. Licitația este un record pentru administrația publică. Practic, ea se reia pentru a patra oară.

GdS a scris pe larg despre telenovela licitației pentru atribuirea contractului de furnizare și montare a 750 de containere îngropate în Craiova din bani europeni. Procedura a avut parte de toate ingredientele unui scenariu de film. Intrigă puternică, rivalitate între două firme concurente, tergiversări uluitoare, suspans dus până la extrem și, la final, surpriza care a reprezentat-o ruptura dintre CJ Dolj și firma pe care o declarase câștigătoare de două ori. Aliați în instanță mult timp împotriva Grădinariu Import Export, cealaltă firmă concurentă, CJ Dolj și Waste Technology au mers pe drumuri separate în această vară, spre surprinderea tuturor. Pe scurt, CJ Dolj a descalificat de două ori oferta depusă de Grădinariu și tot de atâtea ori a declarat-o câștigătoare pe cea a Waste Tehnology. Consiliul a luat această decizie, deoarece Grădinariu nu avea un utilaj pe care îl cerea caietul de sarcini și încerca să vină cu altul care nu corespundea criteriilor. Grădinariu a contestat tot de atâtea ori decizia CJ, iar procesele au ajuns până la Curtea de Apel Craiova. Instanța nu a dat niciodată un verdict clar, ci a cerut consiliului să reia procedura și să reanalizeze ofertele. De fiecare dată, Grădinariu a fost descalificată și Waste Tehnology, declarată câștigătoare. A treia oară, însă, consiliul județean a decis să schimbe macazul și a anulat cu totul licitația, numai că argumentele folosite au fost unele surprinzătoare.

Minutul de zece milioane de euro

Rămasă singură în licitație, Waste Tehnology urma să depună încă o dată documentele pe baza cărora fusese declarată câștigătoare de două ori, iar CJ Dolj trebuia să le studieze din nou. Părea o formalitate. Pe 24 iulie 2015, consiliul a anunțat firma că a anulat licitația din două motive: întârzierea cu un minut a înregistrării documentelor solicitate de CJ firmei până la termenul-limită, ora 14.00, așa cum ceruse instanța, și neclaritățile legate de
dezasamblarea sau nu a containerelor și a celorlalte utilaje, adică firma trebuia să spună dacă respectivele bunuri vin pe bucăți sau întregi. Cu alte cuvinte, CJ a invocat că nu știe dacă, de exemplu, containerele vin cu capace separate sau dacă vehiculele de transport al deșeurilor sunt furnizate pe piese componente sau ca vehicul întreg. În replică, firma a susținut că reprezentantul ei a venit mai devreme de ora 14.00 la Registratură, dar documentele au fost înregistrate mai târziu. „Funcționara de la Registratură, în loc să înregistreze coletul cu clarificări, a sunat mai întâi la departamentul achiziții, motivând că trebuie să aibă acordul de la acest departament. După ce a stat în telefon câteva minute cu o doamnă pe care o întreba de diferite persoane care, se pare, nu se aflau la acea oră în birou, în cele din urmă, doamna registrator a convenit cu interlocutoarea ca aceasta să vină să preia coletul. Abia după interminabila discuție a procedat la înscrierea coletului, iar ca oră de depunere, în mod incorect și abuziv, a trecut ora 14.01, fără a ține seama că timpul s-a scurs din culpa doamnei“, a răspuns  Waste Technology, care a cerut comisiei de evaluare să analizeze înregistrările video și a amenințat că va formula plângere împotriva funcționarei. Cum CJ nu și-a schimbat decizia, firma a mers la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), dar nu a avut sorți de izbândă, așa că a mers din nou la Curtea de Apel Craiova. Aici surpriza a fost uriașă. Instanța a admis plângerea firmei, a modificat în tot decizia CNSC, a anulat anularea licitației de către CJ, pe care l-a obligat să reia procedura și să reanalizeze oferta firmei. „Admite plângerea şi respinge cererea de intervenţie accesorie. Modifică în tot Decizia nr.1340/C11/1461 din 17.08.2015 a CNSC, în sensul că admite contestaţia. Anulează în parte raportul procedurii nr. 14934/17.07.2015 al autorităţii contractante în ceea ce priveşte declararea ca neconformă şi neacceptabilă a ofertei depuse de către contestatoare, precum şi în ceea ce priveşte anularea procedurii de achiziţie. Dispune reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depuse de către contestatoare cu luarea în considerare a răspunsului acesteia la solicitarea nr.11624/09.06.2015. Definitivă“, se arată în minuta Curții de Apel Craiova. Reprezentanții CJ Dolj au declarat pentru GdS că vor respecta decizia instanței și că proiectul are șanse să fie finanțat tot din fonduri europene, chiar dacă el ar trebui finalizat până la sfârșitul acestui an. Potrivit acestora, Master Planul de Deșeuri, compus din mai multe proiecte, nu este în pericol din punct de vedere financiar din cauza componentei legate de containerele îngropate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS