13.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjS-a încheiat regalul de tenis de câmp de la Târgu Jiu

S-a încheiat regalul de tenis de câmp de la Târgu Jiu

Municipiul Târgu Jiu a găzduit trei turnee de tenis (FOTO: Eugen Măruţă)
Municipiul Târgu Jiu a găzduit trei turnee de tenis (FOTO: Eugen Măruţă)

Municipiul Târgu Jiu a fost înscris pe harta oraşelor care organizează turnee de tenis din circuitul ITF. Ieri s-a încheiat şi ultimul turneu de tenis feminin dintr-o serie de trei începută luna trecută.
Asociația Sportivă Tenis Club Elite, în parteneriat cu Federația Română de Tenis, a organizat, în perioada 20 iulie – 9 august 2015, trei turnee internaționale de tenis de câmp – FRT Women’s Circuit. Competițiile fac parte din cele 12 turnee Futures ce compun Circuitul Internațional al României – FRT Pro Circuit – sub egida Federației Internaționale de Tenis (ITF) și a Federației Române de Tenis (FRT).
ITF Women’s Circuit constă în peste 500 de turnee organizate în 65 de țări, printre care și România, având șase niveluri de premiere, de la 10.000 la 100.000 de dolari. La aceste turnee participă jucătoare profesioniste, care primesc din partea ITF și WTA puncte recunoscute în clasamentele internaționale. Competițiile organizate la Târgu Jiu au fost dotate cu premii în valoare totală de 30.000 de dolari, fiecare câștigătoare a trofeului primind și 12 puncte WTA.

Tenisul de câmp, iubit la Târgu Jiu

Municipiul Târgu Jiu a devenit astfel unul dintre orașele care pot găzdui turnee din cadrul FRT Pro Circuit, alături de București, Sibiu, Iași, Arad și Galați. Competițiile s-au desfășurat pe terenuri outdoor, cu zgură, în cadrul Bazei Sportive Elite Club din Târgu Jiu, Calea Severinului, nr.1A, fiind primele turnee de tenis de câmp de această anvergură organizate în orașul nostru.
Asociația Sportivă Tenis Club Elite dispune de următoarele facilități: cinci terenuri de zgură outdoor, un teren minitenis, două terenuri hard indoor, sală fitness, piscină, saună și jacuzzi – acoperite, cazare și restaurant cu terasă.
Scopul principal al clubului sportiv este susținerea tenisului de câmp, ca disciplina sportivă cu tradiție în județul Gorj, cu performanțe la nivel național și internațional. În circuitul de la Târgu Jiu au fost înscrise jucătoare, din Franța, Polonia, Cehia, Argentina, Canada, SUA, Italia, Bulgaria, Spania, Republica Moldova, India, Elveția, Ungaria, Ukraina, Serbia și România.
Meciurile au fost arbitrate de șase arbitri FRT, coordonați de principalul Andrei Bardan, arbitru cu atestat internațional.

Câştigătoarele turneelor

Primul trofeu a fost disputat de Ioana Loredana Roșca și Nicoleta-Cătălina Dascălu. În final, Ioana Loredana Roșca a învins-o pe Nicoleta-Cătălina Dascălu cu 6-2, 4-6, 6-3, câștigând trofeul, acesta fiind și primul titlu ITF Women’s Circuit din cariera ei.
Craioveanca Ioana Roșca a câștigat și finala la dublu a turneului, alături de gorjeanca Raluca Ciufrilă. Româncele le-au învins cu 4-6, 7-6(4) [10-6] pe argentiniencele Julieta Lara Estable / Daniela Farfan.
Al doilea turneu, dotat cu Trofeul „Hotel YMY 2015” a fost adjudecat la simplu de Milana Spremo (Serbia), care a învins-o pe Marine Partaud (Franța) cu 6-3 7-5. La dublu s-au impus româncele Raluca Ciufrilă și Ioana Roșca. Acestea au trecut în ultimul act de perechea Ana Bianca Mihăilă (România) / Giulia Pairone (Italia),  cu  6-4, 6-7(4) [10-5].
Al treilea turneu a fost câștigat de italianca Martina Spigarelli, care a învins-o pe Irina Fetecău cu 2-6, 6-1, 6-4. Martina Spigarelli este dublă câștigătoare a acestui ultim trofeu, ea fiind învingătoare și în finala la dublu, alături de Federica Arcidiacono (Italia). Cele doua s-au impus cu 6-0 7-6(6) în fața perechii Daniela Farfan (Argentina) / Giulia Pairone (Italia).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS