24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCum se închiriază spațiile excedentare din școli?

Cum se închiriază spațiile excedentare din școli?

Pentru a închiria spațiile excedentare din școli, cum ar fi terenurile de fotbal, doritorii trebuie să parcurgă mai multe etape (Foto: Arhiva GdS)
Pentru a închiria spațiile excedentare din școli, cum ar fi terenurile de fotbal, doritorii trebuie să parcurgă mai multe etape (Foto: Arhiva GdS)

Deși există un regulament aprobat recent de Consiliul Local Craiova, care explică ce trebuie făcut pentru a închiria spațiile excedentare din școli, se pare că acesta nu este cunoscut de multe instituții. Un cititor ne-a scris că a încercat să închirieze un teren de sport al unei școli, dar că a fost plimbat de colo-colo și că nu a primit nici un răspuns concret. Municipalitatea a explicat demersurile care trebuie făcute, spunând și că închirierile se fac după modelul folosit de piețe. 

Un cititor GdS ne-a sesizat faptul că a încercat să închirieze un teren de sport de la o școală pentru a-l transforma într-unul sintetic, conform regulamentului de închiriere a spațiilor excedentare din școli, aprobat în urmă cu câteva luni de consiliul local. Acesta s-a lovit, însă, de mai multe probleme pe parcurs.
„Am fost la primărie la Serviciul Patrimoniu, erau cinci persoane în birou, am întrebat despre cerințe, reguli, să îmi spună și mie cum se procedează pentru a închiria terenul respectiv. Eu, în prealabil, am vorbit cu doamna directoare de la școala respectivă și dânsa a zis că este de acord, dar să mă duc la primărie pentru că nu știe regulile necesare dării spre închiriere a terenului. Cei din primărie se uitau unii la alții, dând din umeri, neștiind ce să îmi spună. Am plecat dezamăgit, nelămurit și, totodată, indignat, din primărie. Vrei să faci un bine pentru școală, pentru elevi – plus că mai există chiria care se va duce la consiliul local -, și nu ești lăsat. V-am scris acest e-mail în dorința de a mă ajuta, dacă se poate, sau dacă dumneavoastră dețineți mai multe informații cu privire la închirierea unui astfel de teren de sport“, ne-a scris craioveanul.

Școala decide și dă mai departe la primărie

GdS a solicitat un punct de vedere municipalității legat de această problemă. Viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu, a explicat că există anumiți pași care trebuie urmați în închirierea acestor spații excedentare.
„În ședința din luna mai, regulamentul a fost aprobat de către consiliul local și, practic, el a avut efecte imediat după primirea vizei de legalitate, iar în luna iunie a intrat în vigoare. În privința spațiilor din unitățile de învățământ, lucrurile sunt foarte clare și foarte limpede explicate în regulament. Probabil că undeva s-a rupt informația. El trebuia să facă o solicitare scrisă către școala respectivă. În urma acesteia, școala ia o hotărâre în Consiliul de Administrație, dacă este sau nu de acord, pentru că sunt anumite lucruri care trebuie îndeplinite: să nu deranjeze programa școlară și, dacă sunt lucruri care se desfășoară în clase, să fie tot ceva legat de învățământ. Școala, deci, analizează oportunitatea, înaintează către primărie această solicitare – în cazul în care răspunsul este afirmativ -, iar consiliul local dezbate, în următoarea ședință, și dă verdictul, dacă este sau nu de acord. În momentul în care consiliul este de acord, se trece la închirierea prin licitație publică. Acesta este regulamentul. Caietul de sarcini, studiul de oportunitate, toate documentele care se fac, licitația în sine sunt obligația școlii. Practic, consiliul local nu își dă decât consimțământul pe acea solicitare“, a explicat Genoiu.

„Este ca în cazul piețelor“

Acesta a menționat că se aplică aceleași proceduri ca la închirierea spațiilor din piețe și că școala nu este obligată să dea consiliului local banii obținuți din chirie. „Este ca în cazul piețelor. Contractul poate fi făcut pe o durată de maximum patru ani, poate fi prelungit, iar an de an se verifică dacă se îndeplinesc condițiile din contract și dacă chiriașul și-a îndeplinit sarcinile asumate. Lucrurile sunt foarte clare, dar probabil că trebuie să fie și citite. Important este că 50% din plata chiriei poate să revină consiliului local, deci nu este stabilită ca o obligativitate. În general, se practică acest lucru. Este posibil ca școlile să nu fie foarte la curent cu regulamentul despre care vorbim“, a explicat Genoiu.
Reprezentanții muni­ci­pali­tății au declarat, la momentul aprobării regulamentului-cadru de închiriere a acestor spații, că acesta a fost realizat la cererea Curții de Conturi. „Am avut, în cursul anului trecut, un control al Curții de Conturi, care ne-a cerut să facem un regulament de concesionare și închiriere a spațiilor. Dacă la concesionări lucrurile sunt foarte clare, la închirieri s-a trecut la realizarea acestui regulament“, explica, atunci, viceprimarul Mihail Genoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS