10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrimăria Târgu Jiu vinde nocturna stadionului

Primăria Târgu Jiu vinde nocturna stadionului

Stadionul Municipal va deveni amintire (Foto: Eugen Măruţă)
Stadionul Municipal va deveni amintire (Foto: Eugen Măruţă)

Municipalitatea vinde nocturna și o parte din bunurile care fac parte din actualul stadion Municipal din Târgu Jiu. Directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu a declarat că, în baza unei hotărâri a consiliului local, s-a trecut la realizarea unui raport de evaluare a nocturnei, gardului împrejmuitor şi a scaunelor de care dispune în prezent stadionul Municipal. De asemenea, vor fi evaluate şi celelalte bunuri din incinta bazei sportive pentru a putea fi organizată o licitaţie prin care să fie valorificate toate materialele care vor rămâne în urma demolării stadionului. Marius Ionescu a declarat că speră ca municipalitatea să obţină cât mai mulţi bani din vânzarea bunurilor respective, mai ales că numai în nocturna actuală a fost investită o sumă importantă, cu atât mai mult cu cât este în funcţiune de numai câţiva ani şi poate fi folosită fără probleme la o altă bază sportivă din judeţ sau din ţară.

Stadion nou de 20 de milioane de euro

Demolarea actualului stadion Municipal este obligatorie, întrucât peste puţin timp va începe construcţia noii baze sportive. Momentan, se aşteaptă încheierea actualului campionat în care evoluează şi Pandurii Târgu Jiu. Conform indicatorilor prevăzuţi de hotărârea de guvern, Complexul Sportiv Stadion Municipal va fi o investiţie în valoare totală de 21,8 milioane de euro cu 12.386 de locuri, respectiv 10.840 pentru public în general, 5.840 de locuri la tribuna a doua şi 5.000 în tribuna I, pentru persoane cu handicap locomotor şi însoţitori restul de locuri. Pentru oficiali, stadionul va avea 990 de locuri în lojele oficiale, iar pentru presă vor fi 280 de locuri. „Ca şi caracteristici, la tribuna I va fi zona pentru echipe, oficiali şi zona de recuperare, vestiare, sală de antrenament, zonă de control antidoping şi toate celelalte anexe solicitate de federaţie pentru echipe şi oficiali, spaţiu de lucru pentru presă, sală de conferinţă şi alte spaţii pentru public. De asemenea, tot aici se vor amenaja parcarea auto subterană şi spaţiile tehnice. Tribuna a doua va îngloba unele spaţii aparţinând Ministerului Tineretului şi Sporturilor, respectiv Hotelul Sport, spălătoria hotelului, bucătăria, cantina, sala de forţă, recepţia hotelului şi sala de antrenament pentru atletism. Tribuna a doua este rezervată publicului şi va include şi două sectoare în zonele extreme rezervate galeriilor celor două echipe, pentru a nu fi foarte apropiate. Hotelul care va fi construit în zona de nord va include la subsol parţial o zonă pentru spaţii tehnice, la parter spaţiu pentru recepţie şi spaţii de launch, la etajele I şi II – spaţii de cazare, iar la etajul trei, parţial o terasă acoperită de copertina stadionului şi parţial o sală de mese. Hotelul pentru sportivi va avea 38 de camere şi două apartamente. Stadionul va mai include pista de atletism cu suprafaţă sintetică extinsă la şase culoare, lungime de 400 de metri înglobând şi pista de sprint de 130 de metri. Lucrările de modernizare presupun, de asemenea, reorganizarea circulaţiei în zona stadionului, rezultând astfel 230 de locuri de parcare subterană pentru public, în general, şi 67 de locuri de parcare supraterane, 13 locuri de parcare pentru hotelul nou-construit, şi, având în vedere că pentru categoria UEFA 4 se solicită 150 de locuri de parcare pentru oficiali, acestea se vor asigura în parcarea subterană nou construită“, potrivit proiectului de construire a noului stadion din Târgu Jiu. Stadionul actual are capacitate de 9.200 de locuri şi nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru a găzdui meciuri din cupele europene în fazele superioare. Durata estimată de realizare a lucrărilor este de 18 luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS