10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPatru răniţi şi o cisternă spulberată în afara carosabilului

Patru răniţi şi o cisternă spulberată în afara carosabilului

În urma impactului cu autoturismul, cisterna a fost răsturnată (Foto: Eugen Măruţă)
În urma impactului cu autoturismul, cisterna a fost răsturnată (Foto: Eugen Măruţă)

Patru persoane au ajuns vineri dimineaţă la spital, în urma unui accident rutier petrecut, pe DN 67, în localitatea gorjeană Tălpăşeşti, comuna Băleşti. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, un conducător auto, de 59 de ani, din Băleşti, nu s-a asigurat la ieşirea cu maşina de pe un drum comunal şi a intrat în plin într-o cisternă, la volanul căreia se afla un bărbat de 51 de ani, din Licurici. În maşina conducătorului auto din Băleşti se mai aflau două persoane. La faţa locului au fost trimise mai multe ambulanţe care i-au transportat pe cei patru răniţi la Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu. Unul dintre răniţi a fost accidentat mai grav. Din cauza impactului puternic, cisterna s-a răsturnat în afara carosabilului, iar celălalt autoturism a fost distrus aproape complet. „Conducătorul auto care a ieşit din drumul lateral în Drumul Naţional 67 nu a acordat prioritate autoutilitarei. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi rezultatul a fost negativ. În cauză a fost constituit un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă“, a declarat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS