6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPing-pong cu 14 milioane de euro între statul român și Ford

Ping-pong cu 14 milioane de euro între statul român și Ford

Linia de producție de la Ford a fost modificată recent, iar personalul a fost redimensionat, pentru a permite diminuarea volumului zilnic de producție la Craiova. În loc de 365 de  vehicule pe zi, se fabrică 250 sau chiar și mai puține uneori, potrivit unor surse din fabrică. (FOTO: arhiva GdS)
Linia de producție de la Ford a fost modificată recent, iar personalul a fost redimensionat, pentru a permite diminuarea volumului zilnic de producție la Craiova. În loc de 365 de
vehicule pe zi, se fabrică 250 sau chiar și mai puține uneori, potrivit unor surse din fabrică.
(FOTO: arhiva GdS)

Ford avea să plătească despăgubiri statului român pentru nerespectarea contractului privind producția de mașini, iar statul avea să deconteze către Ford o sumă similară, pentru o contaminare istorică în fabrică. Curtea de Conturi a descoperit că lucrurile nu s-au compensat între stat și Ford, iar statul spune că va dura zece ani procedura. În plus, Ford a plătit despăgubiri de 17 milioane de euro pentru nerealizarea producției. Încă de la început, compania a fost obligată de Comisia Europeană să achite 27 de milioane de euro către statul român, considerat ajutor de stat ilegal. Între timp, se produc mai puține mașini pe zi.

Curtea de Conturi a descoperit că statul român, prin Autoritatea de Administrare a Activelor Statului (AAAS, fostă AVAS), nu a compensat datorii de 14 milioane de euro cu producătorul auto din Craiova, Ford, așa cum conveniseră părțile prin OUG nr. 90/2013. Ford avea de plată 14,25 milioane de euro către statul român, pentru nerespectarea contractului de privatizare prin care compania se angajase să producă un anumit număr de mașini în Bănie. În același timp, Ford a precizat că a realizat pe cheltuiala proprie o decontaminare a pânzei de apă freatică de sub fabrica auto ce fusese poluată încă de pe vremea Daewoo. Lucrările de decontaminare i-ar fi costat pe cei de la Ford tot circa 14 milioane de euro. Producătorul auto a ajuns la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris și, astfel, a obligat statul român să recunoască datoria către Ford, pentru că aceasta făcuse decontaminarea pe banii săi. Cu alte cuvinte, aproximativ aceeași sumă pe care o avea de plată Ford către stat sub formă de penalități o are și statul către Ford, pentru respectiva decontaminare.
„Ca urmare a nerealizării obligaţiei contractuale a cumpărătorului privind fabricaţia a 60.000 de automobile până la sfârşitul anului 2012, prevăzută în contractul de privatizare, cumpărătorul Ford datorează AAAS penalităţi în valoare de 14.250.000 de euro, sumă pentru care acesta a fost notificat“, susțin reprezentanții AAAS, explicând de unde provine datoria producătorului auto către stat.
Din anumite motive, decontarea între AAAS și Ford nu s-a făcut până acum. Iar neregula a fost depistată de către Curtea de Conturi, care a publicat acest aspect în raportul de control pe anul 2013.

AAAS spune că procedura va dura zece ani

OUG nr. 90/2013 prevedea clar că AAAS trebuia să își asume „obligația de rambursare a costurilor de remediere a contaminării de sub amplasamentul fabricii de la Craiova deținute de Ford România SA, pe care aceasta din urma le-a suportat în legătură cu contaminarea istorică a pânzei freatice“.
Instituția statului susține, însă că procedura prin care statul și Ford își compensează datoriile va dura destul de mult. „În baza actului normativ mai sus-menţionat, în prezent, în cadrul AAAS şi a celorlalte instituţii abilitate privind protecţia mediului, se parcurg etapele procedurale pentru implementarea mecanismului de compensare/decontare a creanţelor reciproce rezultate din contractul de privatizare, mecanism ce se va întinde pe o perioadă de zece ani (2014-2024)“, se arată într-un răspuns transmis de către AAAS, la solicitarea GdS. AAAS nu explică de ce va dura procedura de compensare timp de zece ani. În ordonanța respectivă din 2013 scrie că „suma din contul escrow (depusă de către Ford – n.r.) rămâne la dispoziția AAAS pentru o durată de zece ani de la data creditării efective a contului, având destinația de a acoperi costurile de remediere a mediului suportate de Ford Romania – SA“ și nicidecum că procedura va dura o perioadă atât de lungă.

Ford susține că și-a îndeplinit atribuțiile

Potrivit ordonanței menționate, Ford trebuie să crediteze un cont escrow cu suma datorată, iar statul compensează apoi cu sumele destinate protecției mediului și datorate către Ford. Potrivit articolului 4 din OUG nr. 90/2013, „1) obligația de plată a penalității datorate de cumpărători se consideră îndeplinită la data creditării contului escrow, prin transferul de către Ford România SA în contul escrow a sumei datorate AAAS, în cuantumul și condițiile ce vor fi stabilite în actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat la data de 12 septembrie 2007. (2) Suma transferată în contul escrow, precum și dobânda acumulată la aceasta reprezintă venit al statului din privatizare“.
Producătorul auto susține că a respectat procedurile legislative pentru a se face compensarea. „Ford și statul român lucrează în prezent la implementarea mecanismului de compensare dintre penalitatea suplimentară în valoare de 14,25 milioane de euro, ca urmare a nerealizării target-ului de producție prevăzut prin contract, și obligațiile statului rezultate din existența unei contaminări istorice de mediu. Mecanismul de compensare se realizează în baza OUG nr. 90/2013 și a actelor adiționale și înţelegerilor contractuale subsecvente dintre Ford și AAAS. Atât actul normativ, cât și înțelegerile contractuale prevăd proceduri și etape specifice pe care Ford le-a îndeplinit și care în prezent se află în analiza autorităților“, a precizat Ana-Maria Timiș, director de comunicare în cadrul Ford România.

Ce penalități a plătit Ford către stat de-a lungul timpului

În anul în care Ford a cumpărat uzina auto de la Craiova, Comisia Europeană a considerat că americanii plătiseră prea puțin statului pe pachetul majoritat de acțiuni de la SC Automobile SA Craiova (ACSA). Comisia Europeană a considerat astfel că Ford primise ajutor de stat ilegal de 27 de milioane de euro de la statul român și a obligat compania la plata acestei sume suplimentare, pentru ca privatizarea să se perfecteze. Compania Ford a informat, la solicitarea GdS, că suma de 27 de milioane de euro a fost plătită statului român încă din iunie 2008, iar banii au fost achitați din fondurile proprii ale Ford.
Dar, după ce a cumpărat fabrica auto din Craiova, criza și-a pus amprenta asupra industriei auto, iar vânzările de autovehicule au scăzut dramatic la nivel european. Producția de vehicule s-a diminuat și la Ford Craiova, iar compania s-a aflat în imposibilitatea de a-și onora volumele de producție asumate prin contractul de privatizare. Ford a mai plătit penalități către statul român în cuantum de aproximativ 17 milioane de euro pentru nerealizarea volumului de producție promis prin contract la patru ani de la preluarea efectivă a fabricii din Craiova. Ulterior, pentru anul următor în care nu s-a realizat producția promisă, Ford ar mai fi avut de plată încă 14 milioane de euro drept penalități pentru nerealizarea producției, dar acelea trebuie compensate cu datoria statului român către Ford, pentru cheltuielile făcute de companie pentru decontaminarea pânzei freatice.

Ajutor de stat de 75 de milioane de euro

De la venirea celor de la Ford în Craiova și până acum, producătorul auto a primit ajutor de stat în valoare de 75 de milioane de euro, pentru a face investiții de 675 de milioane de euro în uzina craioveană. Ford susține că investițiile realizate de companie la Craiova totalizează un miliard de euro. Ford mai produce la Craiova circa 250 de autovehicule pe zi, față de 365 de mașini pe zi, câte se produceau anul trecut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS