11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAdministratorul unei firme din Dolj, reţinut pentru infracţiuni cu fonduri europene

Administratorul unei firme din Dolj, reţinut pentru infracţiuni cu fonduri europene

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 11.03.2015, ora 13:30, până la data de 12.03.2015, ora 13:30, a inculpatului Badea Cristian, administrator al S.C. Silvornamental S.R.L., potrivit unui comunicat al DNA. Această firmă funcţionează în comuna Cioroiaşi, judeţul Dolj şi are ca domeniu de activitate Silvicultura şi alte activităţi forestiere.

Badea Cristian este cercetat cu pentru  săvârşirea infracțiunilor de:
-folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (4 infracţiuni),
-înşelăciune (4 infracţiuni),
-participaţie improprie la fals intelectual (4 infracţiuni) şi
-participaţie improprie la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale (2 infracţiuni).

În ordonanţa de reținere se arată că, în perioada 2010 – 2013, inculpatul Badea Cristian, în calitate de administrator al S.C. Silvornamental S.R.L., a folosit și prezentat, cu rea-credință, la dosarele privind cererile de plată înregistrate la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Dolj, documente false prin contrafacerea subscrierii, care conțineau date nereale și inexacte precum și declarații incomplete și inexacte, având ca rezultat obținerea ilegală de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană, pentru campaniile aferente anilor 2010, 2011, 2012 şi 2013, în suma totală de 400.856,92 lei.
De precizat este faptul că, inculpatul Badea Cristian a determinat alte persoane, care au comis faptele fără vinovăţie, să întocmească în fals o parte din înscrisurile folosite la fraudarea acestor fonduri.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS