20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCasa „Iris“ este plină de persoane fără adăpost

Casa „Iris“ este plină de persoane fără adăpost

Casa „Iris“ din Târgu Jiu, unde sunt adăpostite persoane fără locuinţă, este ocupată la capacitate maximă de câteva zile. Autorităţile locale nu mai au nici un loc pentru cazarea celor care vor veni să ceară un pat unde să doarmă peste noapte. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Publice de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu, nu mai este disponibil nici unul din cele 36 de locuri, jumătate fiind pentru femei şi jumătate pentru bărbaţi. Zilele friguroase din ultima săptămână şi revenirea iernii au făcut ca tot mai multe persoane fără adăpost să îşi caute un acoperiş deasupra capului, la adăpostul administrat de Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Persoanale cazate la Casa „Iris“ trebuie să fie din Târgu Jiu şi nu pot locui mai mult de o săptămână în adăpost, dacă provin din alte localităţi. De asemenea, şi târgujienii au dreptul de a sta la Casa „Iris“ doar trei luni.

Vor suplimenta numărul de paturi

Potrivit Teodorei Ciobanu, directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu, dacă vor exista solicitări, vor fi aduse paturi suplimentare şi saci de dormit. „Este un adăpost pentru cei fără casă. Vor mai fi, probabil, zile cu ger şi nu vom lăsa pe nimeni afară, cel puţin pe timp de noapte. Cazarea în adăpost este pentru perioada de noapte. Mulţi pleacă ziua să lucreze sau au alte activităţi. De altfel, ei au propria mâncare și au la dispoziţie o bucătărie unde pot să îşi prepare hrana. Beneficiază şi de baie cu duş. Este o perioadă în care nu mai dispunem de nici un loc, dar, dacă va fi cazul, vom mai aduce paturi sau saci de dormit. Nu va rămâne nimeni pe afară. Încă este iarnă şi, dacă e vorba de persoane în vârstă şi bolnave, le vom găzdui în centru. Cei din afara municipiului Târgu Jiu nu pot sta mai mult de şapte zile în adăpostul primăriei. Avem un regulament aprobat de Consiliul Local“, a declarat Teodora Ciobanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS