10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAmbulatoriul Spitalului „Filantropia“ așteaptă să fie renovat

Ambulatoriul Spitalului „Filantropia“ așteaptă să fie renovat

Ambulatoriul Spitalului „Filantropia“ din Craiova are nevoie de reparații. Mai mulți medici care lucrează în această unitate spitalicească au sesizat recent redacţia GdS că a căzut o bucată din tavanul de la parterul imobilului.

În urmă cu mai bine de o săptămână, la parterul ambulatoriului pentru adulți al Spitalului Clinic Municipal „Filantropia“ Craiova a căzut o bucată din tavan. Mai mulți medici care lucrează aici au sesizat GdS condițiile din ambulatoriu. „Au căzut bucăți din tavan și nu se poate să lucrăm așa. Trebuie luate niște măsuri în această privință pentru că este vorba de o instituție în care sunt tratați pacienți și în care zilnic ajung zeci de oameni. Autoritățile trebuie să se sesizeze și să rezolve problema“, au spus medicii.
Clădirea are 100 de ani și de ceva vreme nu s-au mai făcut investiții aici. Elena Crăiniceanu, directoarea economică a spitalului, spune că parterul ambulatoriului a fost închis și că problema a apărut în urma ultimului cutremur, care s-a resimțit și în Craiova. „Trebuie să înțelegem că este vorba de o clădire veche, care bineînțeles că are nevoie de renovare. A apărut această problemă care trebuie rezolvată. Noi am încercat să reparăm acel spațiu, dar, după ce muncitorii s-au apucat de treabă, am văzut că este nevoie de o reabilitare completă a clădirii. Am inclus această lucrare pe lista de priorități pentru 2015. Am vorbit cu reprezentanții primăriei și au spus că ne vor acorda banii de care este nevoie. Problema este că trebuie făcut studiu de fezabilitate înainte de a începe orice lucrare pentru că altfel totul este în zadar“, a precizat Elena Crăiniceanu.

Infiltrații în unele saloane din maternitate

Ca să ajungă în cabinetele medicilor, oamenii trebuie să ocolească până la intrarea din spatele spitalului. Pe holurile ambulatoriului așteptau ieri zeci de oameni să fie consultați. „Am văzut că este pus lacăt la ușa principală pentru că se lucrează. Este nevoie să fie îmbunătățite condițiile în această unitate pentru că până la urmă este un spital în care trebuie să existe curățenie și condiții. Dacă nici în spital nu există așa ceva, atunci unde să fie? Clădirea este veche și trebuie întreținută“, a spus Maria.
Probleme au apărut și la Maternitatea Spitalului „Filantropia“, din cauza lucrărilor la acoperiș.
Saloanele şi infrastructura maternității au fost modernizate cu fonduri din bugetul local, investiţia ridicându-se la aproximativ 2,2 milioane de lei. Însă, din cauza lucrărilor efectuate la acoperișul unității, în unele saloane au apărut infiltrații. Conducerea unității spune că situația se va rezolva imediat ce lucrările la acoperiș vor fi finalizate. „Condițiile din spital s-au îmbunătățit și oamenii au văzut asta. Din cauză că se renovează acoperișul, pentru că acum am primit bani, au apărut aceste mici infiltrații, având în vedere că și vremea este ploioasă. Problema va fi rezolvată de către firma care efectuează lucrările“, a declarat Elena Crăiniceanu, directoarea economică a spitalului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS