(Foto: wikimedia.org)
(Foto: wikimedia.org)
(Foto: wikimedia.org)

Preşedintele clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, Mihai Prunariu, se pregăteşte să părăsească funcţia pe care o ocupă. Asociaţii Clubului ar fi lua deja o decizie în acest sens care urmează să fie oficializată în urma unei şedinţe. Prunariu a menţionat că se va spune oricărei decizii, însă nu îşi ascunde dezamăgirea faţă de modul în care s-au comportat anumiţi apropiaţi de-ai săi.

Jurnaliştii de la Radio Omega scriu că după o discuţie cu Laurenţiu Ciurel, managerul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Mihai Prunariu a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului Pandurii.

Acţionarii Clubului, între care principalul finanţator este Complexul Energetic Oltenia, şi-au făcut deja publică dezamăgirea faţă de rezultatele înregistrate de Pandurii în ultimele luni. „Eu mi-am făcut treaba la club. Am adus clubul pe zero în ceea ce priveşte datoriile. Am făcut lumină în acte, am pus lucrurile la punct. Ce va fi, vom vedea! Nu mă cramponez de o funcţie, dar e important ca echipa să aibă finanţare în continuare ca să se redreseze. Eu nu comentez zvonuri. Mă voi întâlni cu asociaţii şi ei vor decide dacă rămân sau nu. Unii apropiaţi m-au înjunghiat pe la spate, dar asta este. Voi vedea ce voi face”, a declarat Mihai Prunariu, preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu.

Între numele vehiculate să preia conducerea clubului se află cele ale lui Aurel Ţicleanu, Edi Iordănescu sau Vicenţiu Iorgulescu, fratele şefului LPF, Gino Iorgulescu. Potrivit unor surse din CEO, Aurel Ţicleanu va fi cel care va prelua conducerea clubului Pandurii.


Editor: Oana Olaru

 

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.