Bătrâni și bolnavi, beneficiarii au stat în frig și ploaie

Circ, făină și mălai, pensionari care abia se mai țineau pe picioare, persoane cu handicap purtate pe brațe de jandarmi, craioveni ținuți ore întregi în lapoviță și în frig la „pomenile“ primăriei. Așa arăta ieri tabloul sutelor de persoane venite să-și ridice alimentele, doi litri de ulei, două kilograme de zahăr, două de făină, un kilogram de orez și unu de mălai, totul plătit din banii primăriei.

Oamenii își strigau nemulțumirea chiar sub ferestrele claselor de la Colegiul „Carol I“ din Craiova, fiindcă administrația locală a ales ca loc de distribuire a alimentelor cantina respectivei unități școlare.
„E moarte! Așa face primăria în Craiova, își bate joc de lume!“, striga un bărbat din mulțime, agitând o umbrelă. Coada se întindea cât ține curtea școlii și alți zeci de metri în afară, pe trotuar. Doi bărbați citeau anunțul afișat pe gardul liceului. „Ce se dă aici?“, i-am întrebat. „Ia uite ce se dă, doi litri de ulei, două kilograme de zahăr și făină și unu de orez și mălai. Eu sunt cu soția, am primit cuponul prin poștă și cu ăla ne-am prezentat aici. Uite ce debandadă este. Sunt alimente de la Uniune“, a spus unul dintre bărbați, întrerupt de un altul. „Nu, domne, ăștia sunt de la primărie. Eu așa zic, de la primărie sunt“, a spus Daniel Preda.
Oamenii vociferau, dădeau semne de nemulțumire, erau uzi și înghețați din cauza ploii și a frigului, dar nu renunțau la bruma de alimente. La un moment dat, s-a auzit o voce de bărbat care întreba ironic: „Mălai mai este, mai este mălai?“.

„Dacă au făcut pomeni electorale, să nu-și bată joc!“

Cu cât înaintam de-a lungul rândului spre intrarea în clădire (cantina Colegiului „Carol I“), oamenii erau tot mai supărați.
„Să se facă ordine! Moare lumea aici, e lume bătrână, sunt oameni bolnavi. Este o brambureală. Stau de la ora 8.00 și este 11.00. Am sora de 81 de ani și uite, stă la coadă“, a spus Mircea Enache, un domn în vârstă.
O bătrână trăgea după ea o sacoșă. „Nu știu ce este aici, îmi dădură punga și gata. Stau de azi-dimineață la rând, nu mai pot“, spunea Cucu Anica.
Un tânăr cu dizabilități era scos pe brațe de un jandarm și purtat astfel până la ieșirea din curtea școlii. O femeie a ieșit din rând, agitându-se.
„Să se vadă dezordinea, pentru două kilograme de alimente stăm ca animalele. Cei care dezorganizează sunt tocmai cei care sunt aici să facă ordine. Noi suntem pe litere, doar așa dau. Suntem bolnavi, suntem pensionari. Stau de la 8.30 și este 11.00. Păcat! Să fi făcut două coloane și gata. Suntem în Uniune.
În România avem pensii sub 500 de lei. Dacă au făcut pomeni electorale, să nu-și bată joc!“, se plângea craioveanca. Reprezentanții adminis­tra­­ției locale dau vina chiar pe beneficiari. „Produsele se distribuie către beneficiarii de la literele A, B, și C. Așa au fost anunțați, dar ei s-au îmbulzit și nu au mai ținut cont“, a explicat Ioana Stoian, directoarea Direcţiei Administraţie Publică şi Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Craiova.

Maria CERNĂTESCU
A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.