Cruci colorate, cu simboluri care vorbesc de continuitate și infinitate

Într-un colț pitoresc din Dolj, în satul Valea lui Pătru, o bisericuță din lemn purtând hramul „Adormirea Maicii Domunului“ este loc de închinăciune de mai bine de 300 de ani.

Pe un drum de țară, între Valea cu Soci și Valea lui Pătru, se înfățișează o frumoasă biserică de lemn. A fost ridicată în jurul anului 1738, iar astăzi figurează pe lista monumentelor istorice, categoria B. De îndată ce treci pe sub clopotnița de la intrarea în cimitir, la doar câțiva pași, micuță, modestă, răsare biserica din lemn. E înconjurată de cruci vechi și noi, majoritatea din lemn, ca și lăcașul de cult. Sunt colorate cu tot felul de simboluri ale vieții (frunza, florile), simboluri solare (luna, stelele) care vorbesc de continuitate și infinitate. Nu lipsesc nici picturile întruchipându-l pe Mântuitorul Iisus, îngeri, pe Sfântul Ioan Evanghelistul și pe Maica Domnului. De fapt, în Valea lui Pătru, crucea este un element omniprezent. E întâlnită la trecerea peste podețele de lemn, la răscruce de drumuri, la fântâni.
Bătrânii satului vorbesc de o tradiție a locului. Crucile bătute în poartă, la fântâni, în copacii din apropierea podețelor de lemn au legătură cu trecerea pe lumea cealaltă. În lumea de dincolo, muritorul trebuie să aibă fântână, punte. E modul românilor de a fi joviali cu moartea. Ea nu a însemnat niciodată sfârșitul, de unde și culorile vii care se regăsesc pe crucile din lemn. Cel trecut în lumea de dincolo nu este niciodată uitat. El primește de mâncare. În dimineața de Paște, de exemplu, există obiceiul datului ouălor peste mormânt. E veșnic pomenit.

Plaiuri de legendă

Tradițiile populare sunt vii în Valea lui Pătru. Biserica de lemn a fost martora lor, căci a apărut pe aceste meleaguri odată cu oamenii locului, după cum spune și legenda păstrată din strămoși.
Povestea satului Valea lui Pătru aparține vremurilor de demult, pe când se spune că haiducul Pătru, om aprig şi cu dare de mână, ar fi ajutat oamenii să îşi facă locuinţe în jurul bisericii din lemn. Lângă dealurile împădurite avea han și o femeie frumoasă pe nume Rada. Acolo, în locurile care şi azi poartă numele de Valea Radii, se adunau muşterii spre a se odihni după drum şi oameni ai locului pentru a se destinde după muncă. Bătrânii povestesc că, într-o zi, la han, ar fi dat năvală turcii veniți din sudul Dunării. I-au luat în robie pe toţi oamenii pe care îi găsiseră, printre care și o fată foarte frumoasă care era ibovnica lui Pătru. Haiducul i-ar fi urmărit cu ceata lui de viteji pe turci până la Podul Brestei, aproape de Craiova, şi acolo ar fi luptat crâncen, eliberând oamenii. În bătălie, spune legenda, ar fi pierit și el, și haiducii săi, iar oamenii întorși liberi acasă au pus numele satului după cel al eliberatorului lor. Așa a apărut satul Valea lui Pătru și biserica din lemn, căci lăcașurile de cult se ridicau, conform istoriei, în vatra satului, lângă cimitir.

Loc de reculegere

În liniștea văii, unde se aude doar glasul păsărilor în zbor, dăinuiește Biserica din lemn. Câteva picturi șterse – căci lăcașul de cult nu a fost restaurat niciodată – și un pomelnic scris cu litere chirilice sunt amintiri adunate de-a lungul vremii, ce stau scrijelite la intrarea în lăcașul de cult. Ușile din lemn se deschid și mirosul de vechi amintește că te afli într-un loc ce aparține vremurilor trecute.
Între naos și pronaos, o cruce din lemn susține arcada, un lucru rar întâlnit. Un candelabru vechi, ce aduce cu cele făcute la Viena, coboară din tavan. Mai păstrează încă urmele de ceară ale lumânărilor ce au ars la ultima slujbă ținută aici de Sfânta Parascheva. Un înger strălucește mereu în lumina lor. Pe margini, de jur împrejur, câteva cadre de lemn lucrate manual amintesc de vechile scaune în care enoriașii se așezau pentru a primi binecuvântarea. Deasupra lor, câte un ștergar e prins în perete, alături de câteva cuie ce serveau drept cuier, pentru pălăriile celor ce veneau pentru a se închina în casa Domnului.
În catapeteasmă, un ou de struț încastrat în fier, simbol al regalității, e așezat la loc de cinste. Icoanele ușor șterse de trecerea timpului sunt bătute în blăni. Totul e de o frumusețe aparte. Prin ochiurile mici de geam, lumina de afară de-abia pătrunde, accentuând și mai mult frumusețea locului.
Un dulap vechi așezat în biserică păstrează cărți religioase și documente de la 1900. Restul s-au pierdut undeva în timp.
Biserica uimește și încântă prin simplitate. Nu ai cum să nu îi apreciezi frumusețea. De jur împrejurul ei, la exterior, un brâu din lemn sculptat în buștean o îmbracă, iar la porțile de intrare câteva romburi dispuse pe verticală amintesc de Coloana Infinitului lui Brâncuși. Câteva mici adăugiri s-au mai făcut bisericii de-a lungul timpului, pentru a-i crește rezistența. Și, totuși, în unele locuri, cuiele de lemn și îmbinările scândurilor, coada de rândunică vorbesc de vechimea locașului. În acest colț, la adăpostul brazilor bătrâni și al copacilor, biserica din lemn din Valea lui Pătru este locul ideal de întâlnire cu divinitatea și cu istoria.