21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFrații Mihăilescu rămân în pușcărie

Frații Mihăilescu rămân în pușcărie

După hotărârea Curții Supreme, frații Mihăilescu râmân în penitenciar pentru a-și executa pedepsele
După hotărârea Curții Supreme, frații Mihăilescu râmân în penitenciar pentru a-și executa pedepsele

Curtea Supremă a respins recursul în casație formulat de oamenii de afaceri craioveni Nicolae şi Ion Eugen Mihăilescu, condamnați definitiv la câte patru ani de închisoare pentru o serie de returnări ilegale de TVA. Astfel, frații Mihăilescu și alți doi inculpați condamnați în același dosar rămân în pușcărie pentru a-și executa pedepsele.

Oamenii de afaceri Nicolae şi Ion Eugen Mihăilescu au fost deferiți justiției în vara anului 2006, alături de alți patru inculpați – Dan Stoica, Vasile David, Stela Băeţică şi Cristina Coţofană, acuzațiile fiind de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani.
Anchetatorii au reţinut că frații Mihăilescu, ajutaţi de Dan Stoica, Vasile David, Stela Băeţică şi Cristina Coţofană, în perioada 2001-2002, au derulat o serie de tranzacţii comerciale fictive, prin care au prejudiciat bugetul de stat. Mai exact, cei şase inculpaţi, în calitate de asociaţi, acţionari, administratori ori salariaţi la SC Extensiv Com SRL, SC Exterra SRL, SC Zahărul SA Calafat, SC Exerv SRL, SC Exalcom SRL şi SC Dongen Com SRL din Craiova, au fost acuzaţi că au iniţiat, desfăşurat şi determinat încheierea unor documente fictive care atestau achiziţionarea de utilaje pentru suma de aproximativ 60 de milioane de lei, în baza cărora frații Mihăilescu au solicitat şi obţinut de la DGFP Dolj rambursări şi compensări ilegale de TVA şi alte obligaţii fiscale în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei.
În octombrie 2012, judecătorii Tribunalului Dolj i-au condamnat pe frații Mihăilescu la câte zece ani de închisoare pentru infracţiunile comise, Dan Stoica a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare, Vasile David – trei ani, iar Stela Băeţică – doi ani. Faţă de un alt inculpat din acest dosar, Cristina Coţofană, instanța a dispus încetarea procesului penal. În plus, inculpaţii au fost obligaţi să plătească Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) peste 14 milioane de lei, plus penalităţi şi dobânzi. Inculpaţii condamnați au atacat sentința cu apel, iar pe 17 martie, anul acesta, Curtea de Apel Craiova a dat o sentinţă definitivă în acest dosar. De data aceasta, Nicolae şi Ion Eugen Mihăilescu au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare, Stoica – la doi ani, iar David – la un an, toate pedepsele fiind cu executare. În schimb, Stela Băeţică a fost achitată.

Recurs respins de Curtea Supremă

După pronunțarea sentinței, cei patru inculpați condamnați au formulat un recurs în casație la Curtea Supremă, instanță care s-a pronunțat vineri, pe 24 octombrie. Magistrații bucureșteni au respins ca inadmisibile cererile de recurs în casație formulate de Dan Stoica, Vasile David și frații Ion și Nicolae Mihailescu împotriva sentinței din 17 martie a Curții de Apel Craiova. Hotărârea Curții Supreme este definitivă.
Potrivit legii, hotărârile definitive sunt supuse casării numai în câteva cazuri, cum ar fi atunci când un inculpat a fost condamnat de o instanță inferioară celei competente, inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală ori instanța a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege. În cazul în care instanţa admite recursul în casație, judecătorii pot dispune achitarea inculpatului, încetarea procesului penal ori rejudecarea cauzei de către instanţa de apel sau de instanţa competentă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS