17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljO cocină numită Târg Municipal

O cocină numită Târg Municipal

A trecut mai bine de un an de când Târgul Municipal Craiova funcționează într-o nouă locație, cea de pe strada Caracal, și nimic nu s-a schimbat aici. Comercianții se zbat în aceeași mizerie ca la început, deși plătesc zi de zi, lună de lună taxele impuse. Pentru ce? Ca să stea în baltă, că tot este sezonul ploilor, cu marfa pusă pe jos, prin nămol, fără un acoperiș deasupra capului, doar cu improvizațiile pe care și le încropesc singuri din umbrele și celofane.

Peste tot în jur sunt bălți și nămol, iar dintre tarabele cu haine mai sare din când în când câte un șobolan, prilej de haz din partea celor de la tarabe. „Ia uitați ce condiții avem aici! Se vede cu ochiul liber. Astea sunt condițiile în târgul ăsta“, strigă un bărbat care vinde telefoane mobile la o masă așezată lângă un stâlp de beton. Comercianții de legume și fructe și nu numai își vând marfa direct din mașinile parcate sub scheletul părăginit al unei structuri din beton. Stau cu teamă, spun oamenii, fiindcă oricând o grindă se poate desprinde și prăbuși peste ei.

„Ne asumăm un risc sub traversele astea de beton. Ne este pusă viața în pericol. Se vede cu ochiul liber. Nu avem un acoperiș. Stăm cu structura asta de beton deasupra capului“, spune un comerciant din târg. Același lucru îl susțin și alți comercianți. „Plătim chirie și uitați ce condiții: bălți, nămol. Plouă peste noi. Mai stăm și cu stâlpii ăștia deasupra capului. Mâine-poimâine poate să cedeze. Ce acoperiș avem? Așa stăm“, spune Alina cu supărare.

Nămolul și bălțile de la intrare te avertizează că nu prea ar fi bine să te încumeți să intri în târg, dacă nu ești încălțat în cizme de cauciuc. Este forfotă de mașini, de oameni. Plouă și comercianții nu știu cum să-și mai ferească marfa. Apă este peste tot. Oamenii pun umbrele peste marfă, nailoane. Cei mai mulți o țin pe paleți de lemn ca să nu zacă în baltă, alții o țin direct pe pământ. Aleile dintre așa-zisele „standuri” sunt tot o mocirlă. „Uitați-vă ce condiții avem! Sunt numai nămoale. Plătim 300 de lei pe zi“, răcnește un comerciant. Oamenii sunt nemulțumiți, dar nimeni nu-i ia în seamă.

Până și cumpărătorii se plâng

Și craiovenii care vin să cumpere din târg sunt nemulțumiți de felul în care arată locul. Ei spun că precupeții au fost aruncați aici într-o mizerie de nedescris, iar ei, ca și cumpărători, trebuie să îndure această mizerie dacă vin să-și cumpere niște amărâte de fructe și legume. „Să se amenajeze drumurile, aici, în târg. Nu poți să vii cu un cărucior când vii aici la cumpărături. Pentru noi, cei în vârstă, este greu să mergi prin gropi, prin baltă. Cei care răspund de acest loc, primăria, trebuie să dea atenție și acestui loc. Astea nu sunt condiții! La intrarea în târg este foarte mare mizerie. Ar putea amenaja, să pună niște bănci. Se pot face mai multe“, spune Liana, o doamnă aflată ieri la cumpărături în Târgul Municipal Craiova. Craiovenii aleg această locație pentru că prețurile sunt mult mai accesibile pentru buzunarul lor. Dar, fără nici o vină, oamenii trebuie să îndure condițiile mizere din acest târg.

După cum se plâng oamenii, asfaltul în târgul din Craiova este un lux. Deși încasează o chirie grasă, proprietarul nu scoate din buzunar nici un leu. Hai, poate cu asfaltarea este mai dificil, dar toaletele? „Put!“, asta spun oamenii care sunt nevoiți să le folosească zilnic. Vara mai sunt unii care își fac nevoile și prin bălăriile de la marginea târgului, dar după ce dă frigul… „La toalete este mizerie. Condițiile sunt mizerabile. Mulți se duc acolo, în margine, prin buruieni, și pute… Aici condiții nu avem, stăm pe paleți să nu ne udăm la picioare. Ne mai punem noi ceva sus, ca să nu ne ude. Vine și zăpada și nu știm ce vom face. Plătim și nu avem condiții“, spune Eleonora, un alt comerciant.

Ca o cocină, așa arată târgul, cu bălți până la glezne, cu mocirlă în loc de alei, cu gogonele, țelină, conopidă, mere, varză așezate pe celofane și paleți de lemn, cu șobolani care traversează rapid drumul de la o tarabă la alta. Ca tabloul să fie complet, peste toate răsună dintr-o boxă o manea, mirosul de mititei se ridică îmbietor prin aerul rece, iar o femeie din zona tarabelor cu haine vechi strigă cât o ține gura: „Bă, dați bă apa asta de aici!“. Grăbești pasul și cauți ieșirea.

Nu le pasă

Reprezentanții SC Târguri și Piețe Craiova ridică din umeri. Știu și ei bine care sunt condițiile din Târgul Municipal, cine i-a aruncat pe comercianți în această mizeri, o mizerie bine plătită, dar caută o scuză. „Am băgat balast prin zonele în care se formează bălți.

SC Piețe și Târguri nu poate asfalta, legea nu-i permite, dar avem promisiunea din partea proprietarului că va continua asfaltarea începută anul trecut.
În privința acelei structuri din beton, s-a făcut o expertiză tehnică atunci când s-a înființat târgul și aceasta a demonstrat că nu există nici un pericol“, a spus purtătorul de cuvânt al SC Piețe și Târguri Craiova SRL, Adrian Dinu.

Expertiza decide

„Ca să te pronunți cu privire la o astfel de structură din beton trebuie să faci o expertiză calitativă. Într-adevăr, dacă nu mai este întreținută, începe să se degradeze, dar o astfel de construcție are o durată de viață destul de lungă. Repet, doar o expertiză stabilește gradul de uzură“, spune expertul tehnic Dan Mihail Dumitrescu, inginer structurist.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS