6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTârgujienii nu îşi achită taxa de întreţinere în Cimitirul Municipal

Târgujienii nu îşi achită taxa de întreţinere în Cimitirul Municipal

Cimitirul Municipal din Târgu Jiu
Cimitirul Municipal din Târgu Jiu

Doar 40% dintre deţinătorii de locuri de veci din Cimitirul Municipal îşi achită taxa anuală de întreţinere. Din acest motiv, conducerea SC Edilitara Public SA, cea care administrează Cimitirul Municipal, este nevoită să menţină la un nivel ridicat cuantumul taxei anuale percepute pentru întreţinerea locurilor de veci şi a cimitirului. Fiecare concesionar al unui loc de veci este obligat să achite an de an o taxă în valoare de 35 de lei. Cimitirul din Târgu Jiu se află pe domeniul public, are o suprafaţă de 12 hectare şi cuprinde peste 13.500 de locuri de veci. Potrivit lui Alexandru Zaharia, directorul SC Edilitara Public SA, doar 55% dintre concesionari sunt incluşi în baza de date a instituţiei, restul nefiind interesaţi de soarta locurilor de veci unde sunt înmormântate rudele sau cei apropiaţi. Conform aceleiaşi surse, majoritatea celor aproximativ 7.000 de contracte de concesiune sunt pe șapte ani. Taxa pentru un astfel de contract este de 150 de lei.

Încasări de 320.000 de lei în 2013

De asemenea, taxa pentru un contract de concesiune pe 25 de ani este de 535 de lei, însă sunt foarte puţine contracte de acest tip. Directorul Alexandru Zaharia a menţionat că anul trecut încasările s-au cifrat la 320.000 de lei, însă cu mult sub nivelul scontat, având în vedere că taxa de întreţinere, de exemplu, nu este achitată decât de 40% dintre beneficiari.
„Am tot făcut apeluri, dar nu am reuşit să capacităm pe toată lumea. Este adevărat că este o taxă de întreţinere puţin mai mare faţă de alte zone, dar suntem obligaţi să o menţinem la acest nivel pentru că nu avem încasări. Dacă ar plăti 90% dintre concesionari, atunci poate am ajunge undeva spre 15-18 lei. Noi mai percepem şi o taxă de 57 de lei pentru înhumare şi asigurăm toate serviciile, de la transport, preluarea sicriului, desfacerea monumentului funerar, acoperirea cu pământ etc. Suma de 320.000 de lei nu este deloc mare. Noi nu urmărim să avem profit din activitatea cimitirului, dar măcar să fim pe zero. Avem 15 salariaţi, din care şase sunt la pază. Mai sunt cei de la întreţinere, administratorul, casiera. Avem de plătit gunoi, iluminat, asigurăm curăţenia la cavouri, reparaţii garduri, pază. Vrem să amenajăm şi o cameră frigorifică cu temperaturi de până la 15 grade Celsius. Sunt multe cheltuieli şi nu avem încasările scontate. În condiţiile acestea, taxa nu a mai fost modificată din 2003“, a menţionat Alexandru Zaharia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS