10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPe ce a cheltuit Termo Craiova mai mult decât a câștigat

Pe ce a cheltuit Termo Craiova mai mult decât a câștigat

Consilierul local PDL Dan Cherciu a spus că pierderea SC Termo Craiova SRL a crescut exploziv: de la 7.173.899 în 2012, la 25.974.241 de lei în 2013.
Consilierul local PDL Dan Cherciu a spus că pierderea SC Termo Craiova SRL a crescut exploziv: de la 7.173.899 în 2012, la 25.974.241 de lei în 2013.

Consilierul local PDL, Dan Cherciu, a prezentat ieri, într-o conferință de presă, o parte a situației financiare a SC Termo Craiova SRL, fosta Regie de Termoficare. Aceasta a avut, la sfârșitul anului 2013, o pierdere de 25.974.241 de lei, față de 7.173.899 de lei pierdere în anul 2012. La un calcul simplu, confirmat și de datele de pe pagina web a Ministerului Finanțelor Publice, SC Termo Craiova SRL a cheltuit cu aproximativ șase milioane de euro mai mult decât a câștigat. Pe ce? Nu se știe exact, fiindcă directorul Termo, Mihai Neațu, a ales să nu comenteze.

Consilierul local PDL, Dan Cherciu, a susținut ieri o conferință de presă în care a atras atenția asupra situației financiare a SC Termo Craiova SRL. Datele au fost obținute de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și sunt la dispoziția publicului. „Am avut curiozitatea de a verifica rezultatele financiare ale fostei Regii de Termoficare, actuala Termo Craiova SRL. Dacă e să ne uităm, în anii mandatului anterior – care acum este găsit la rădăcina tuturor relelor -, Regia de Termoficare avea, în anul 2009, un profit de 55.239 de lei. E adevărat, o sumă nu foarte mare. Dar în 2010 s-a ajuns la un profit de 82.275 de lei. Acesta este, să zicem, extazul. Mergând mai departe cu cifrele, constatăm că la sfârșitul anului 2012, de la profit, compania – în preznt SRL – a ajuns la o pierdere de 7.173.899 de lei. Hai să zicem, e anul 2012, a existat un transfer al mandatului, foarte multe lucruri neclare. Ce constatăm, însă, la sfârșitul anului 2013, când nu se mai poate da vina pe greaua moștenire? Pierderea Termo Craiova SRL a crescut exploziv. În prezent, conform bilanțului depus la Administrația Financiară, pierderea Termo Craiova SRL a ajuns la – țineți-vă bine – 25.974.241 de lei. Repet, pierdere. Și, vă atrag atenția, să nu confundăm pierderea sau profitul cu datorii sau alte lucruri. Într-o companie, profitul sau pierderea este diferența între venituri și cheltuieli. Asta în condițiile în care cred că toți dintre dumneavoastră care aveți cont pe Facebook constatați că actualul director al acestui SRL umblă creanga prin județ, face campanie electorală și rezultatul este că a produs această pierdere. Dacă e să transform, cred că această pierdere ajunge la peste cinci-șase milioane de euro“, a declarat Dan Cherciu.

Neațu de la Termo nu comentează

În cadrul hotărârii privind aprobarea situaţiilor financiare anuale ale SC Termo Craiova SRL, votată de consilierii locali pe 29 mai, pierderea amintită rezultă din: „nerecuperarea prin tarif a pierderilor tehnologice de la un procent de 22,57% pentru puncte termice la doar 16,20%, – golirea instalațiilor de încălzire în vederea remedierii defecțiunilor apărute în sistemul de distribuție în sezonul de încălzire, – rata de defectare a mijloacelor de măsurare a energiei termice montate la sursă şi la utilizatori etc“.
GdS a încercat să afle ce înseamnă acest „etc.“ și cum de s-a ajuns, concret, la această situație. Contactat telefonic, directorul Termo Craiova SRL, Mihai Neațu, a preferat să nu comenteze. „Am mai spus-o de atâtea ori. Bine, la revedere“, a spus Neațu, încheind rapid convorbirea.

Datorii: de recuperat – 103 milioane, de plătit – 270 de milioane

Ca o completare a situației financiare a Termo Craiova SRL și pentru a nu confunda pierderile cu datoriile pe care locuitorii le au la Termo, datele de la Ministerul Finanțelor arată că totalul creanțelor – adică, în principal, soldurile neîncasate de la asociaţiile de proprietari/locatari și agenţii economici – sunt de 103.635.690 de lei pentru anul 2013.
În ceea ce privește datoriile Termo Craiova, acestea sunt în sumă de 270.834.454 de lei (SC Complexul Energetic Craiova – 250.917.753 lei, din care penalităţi – 85.316.143 lei; GDF Suez – 1.186.685 lei; datorii la alţi furnizori – 16.458.349 lei; obligaţii curente salariale – 1.765.984 lei; TVA de plată – 463.333 lei; alte datorii – 42.351 lei).

Paralelă între apa de ploaie și gigacaloria

Întrebat cum va vota la ședința consiliului local de luna aceasta, când urmează să fie scoasă din factura craiovenilor taxa pentru apa meteorică, Cherciu a spus că nu a luat încă o decizie. Totodată, acesta a făcut și o paralelă între această taxă și reducerea gigacaloriei din anul 2012. „Nu am luat încă o decizie pentru că nu am văzut materialul pe baza căruia se propune acest proiect de hotărâre. Îl voi analiza și dacă mă va convinge că într-adevăr este o măsură benefică pentru cetățeni și sustenabilă din punct de vedere financiar, voi fi pentru. Dacă voi constata că este o măsură exclusiv electorală, mă voi opune. Putem face o paralelă. Aceleași considerente au fost luate și la reducerea gigacaloriei, în 2012 și vedeți rezultatul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS