22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPodul de la Albeni, în chinurile facerii

Podul de la Albeni, în chinurile facerii

Zeci de locuitori ai comunei gorjene Albeni sunt nemulţumiţi de modul în care se derulează lucrările la podul din localitate, afectat de inundaţiile din vară. Podul care face legătura între comunele Albeni, Prigoria, Roşia de Amaradia şi oraşele Târgu Jiu şi Târgu Cărbuneşti a fost grav avariat de o viitură puternică. Prin urmare, la nivel judeţean a fost luată decizia ca podul să fie demolat şi să fie reconstruit. Lucrările la podul de peste râul Gilort au început pe 6 septembrie. Cetăţenii nu sunt însă deloc mulţumiţi de felul în care constructorul, Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj, se achită de sarcini şi se tem că vor intra în iarnă fără să încheie lucrările. Cu toate acestea, termenul de finalizare a noului pod este de 31.12.2014, aşadar până la sfârşitul acestui an, în condiţiile în care sosirea mai devreme a iernii ar putea să dea peste cap calculele constructorului.

Călinoiu susţine că podul va fi gata

Într-un nou memoriu dat publicităţii, câţiva reprezentanţi ai locuitorilor comunei Albeni deplâng starea de fapt şi susţin că se cheltuiesc sume mari de bani cu transportul şcolarilor prin comuna vecină Bengeşti-Ciocadia. Ocolul făcut de microbuzul şcolar este de 20 de kilometri, fiind consumate fonduri în plus cu motorina: „Nimeni nu a făcut nimic până în prezent decât niște promisiuni aruncate ori de câte ori sunt întrebaţi. Podul care s-a dărâmat este în construcţie din 6.09.2014, conform pancartei care este montată la faţa locului şi are termenul de finalizare 31.12.2014.
Până în prezent, nu cred că s-a făcut mai mult de 0,1% din această construcţie. Suntem aproape la mijlocul perioadei de construcţie. Vă spunem de la faţa locului că am urmărit cum se desfăşoară activitatea la acest pod. Sunt patru – cinci oameni care lucrează de la ora 9. 00 la ora 15.00, fără materiale necesare pentru o astfel de lucrare, fără utilaje, fără scule – nu au cofraje, folosesc nişte scânduri… Au nişte utilaje care stau, deci nu lucrează cu ele.
Credem că aceste lucruri se fac pentru a închide gura proştilor care şi aşa o duc din ce în ce mai rău… Copiii noştri este normal să se trezească la ora 5.00 pentru a merge la şcoală şi să facă 20 de kilometri zilnic? Mai pot asimila ceva când sunt la şcoală?“, se menţionează în memoriul dat publicităţii. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că s-a mers pe încredinţarea directă a lucrării, fiind invocat caracterul urgenţei. Firma care se ocupă de construcţia podului este chiar a consiliului judeţean, respectiv Întreprinderea de Drumuri şi Poduri. Valoarea lucrărilor este de nouă milioane de lei. Ion Călinoiu a precizat, de asemenea, că lucrările la pod se vor încheia până la sfârşitul anului şi oamenii din comună şi localităţile învecinate vor avea o cale de acces.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS