11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPeste 11 milioane de euro pentru managementul riscului în zona de frontieră a Dunării

Peste 11 milioane de euro pentru managementul riscului în zona de frontieră a Dunării

Zeci de elevi de la unităţi de învăţământ din comuna doljeană Cetate au participat ieri, 13 octombrie, în Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Dezastrelor Naturale, la o serie de manifestări de ecologizare iniţiate de Comisariatul Judeţean de Mediu Dolj. Acţiunea face parte din Proiectul intitulat „Managementul Comun al Riscului în Zona de Frontieră a Dunării“, ce a fost lansat în urmă cu trei ani, având un buget de 11.508.928 de euro, cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului România-Bulgaria Cooperare Transfrontalieră. Proiectul are opt parteneri principali, cinci din România şi trei din Bulgaria, partenerii principali fiind Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă România, Inspectoratul Regional de Mediu şi Apă Veliko Târnovo. „Proiectul a avut drept scop conştientizarea populaţiei cu privire la nevoia de ecologizare a mediului înconjurător, dar şi dotarea cu echipamente speciale pentru monitorizarea zonei Dunării. S-au achiziţionat astfel ATV-uri, bărci gonflabile, aparatură pentru monitorizarea calităţii aerului. Se doreşte stabilirea unui model comun de gestionare durabilă a riscului de inundaţii în zona de frontieră a Dunării, dar şi creşterea nivelului de informare a factorilor de decizie din România şi Bulgaria implicaţi direct în problematica politicilor de mediu pentru controlul poluării. Astăzi (ieri – n.r.) am dorit să implicăm elevi în acţiuni de ecologizare. Pentru început, aceştia au plantat un copac în curtea unităţii în care învaţă, apoi, însoţiţi de profesorii lor şi autorităţi locale, au mers să cureţe o mică parte din plaja de pe malul Dunării din zona Cetate“, a precizat Gheorghe Călinoiu, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Dolj.
Sesiunile de informare din cadrul proiectului finanţat din fonduri europene s-au desfăşurat în şapte oraşe, reședinţe de județ, din zona de frontieră a Dunării (Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Constanța), dar şi în Bucureşti şi nouă districte din Bulgaria: Vidin, Vratsa, Montana, Pleven, Veliko Târnovo, Ruse, Silistra, Dobrich și Razgra. Proiectul comun dintre România şi Bulgaria are ca obiectiv general îmbunătăţirea pregătirii pentru intervenţie, prevenire eficientă, monitorizare, dar şi atenuarea efectelor dezastrelor şi consecinţelor lor, în lupta pentru combaterea poluării şi a factorilor de mediu în zona eligibilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS